Web Analytics
scris miercuri, 18.05.2022

Acordarea ajutoarelor sociale pentru persoanele defavorizate intră în linie dreaptă

Marți, 17 mai, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș, a semnat contractele pentru emiterea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale în valoare de 250 lei, acordate persoanelor defavorizate. Câștigătorii achiziției directe realizate de MIPE sunt Edenred, Sodexo și UpRomania.

Acordarea ajutoarelor sociale pentru persoanele defavorizate intră în linie dreaptă

Citește și A început numărătoarea inversă pentru festivalul rock de la Corbeni

Livrarea cardurilor către beneficiari va fi efectuată de Compania Națională Poșta Română. În acest sens, în cursul zilei de astăzi, a fost semnată „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic”, între MIPE și reprezentanții Poștei.

Banii, oferiți în patru tranșe până la sfârșitul acestui an, vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde. Reamintim că vor beneficia de ajutoare sociale aproximativ 3,1 milioane de persoane, din următoarele categorii:

Citește și: Compania Națională Aeroporturi București anunță: Traficul a depășit 3 milioane de pasageri

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei(număr estimat: peste 2,3 milioane persoane);

b) persoanele (copii și adulți), încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat:peste 400.000 de persoane);

c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

f) persoanelor fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Citește și: Amenzi aplicate de polițiștii de la Protecția Animalelor la Domnești

Plata ajutoarelor sociale face parte din măsura temporară „Sprijin pentru România” și are un buget de 3,1 miliarde lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat (prin bugetul MIPE) și din fonduri europene nerambursabile (din Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială aferent perioadei de programare 2021-2027 și din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020).

Acordarea ajutoarelor sociale este reglementată de OUG nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, publicată aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/255025.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

A murit Mircea Diaconu

Actorul Mircea Diaconu a murit la 74 de ani, după ce a luptat mai mult timp cu o boală foarte...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită