# Declară Adrian Maghinici, candidat PPDD la Camera Deputaţilor pe Colegiul Topoloveni. Activistul ecologist Adrian Maghinici a identificat câteva probleme în colegiul pe care dorește să-l reprezinte în forul legislativ național, dar vine și cu câteva soluții pentru acestea. „În zona Topoloveniului, există producători de alcool din fructe (prune, fructe de pădure, mere etc.), iar aceștia au probleme cu acciza, care este foarte mare, mai exact este egală cu cea de pe alcoolul industrial. Costurile de producție sunt mult mai mari la acest alcool ecologic, bio, iar accizarea se face la deschiderea cazanului, în loc să se facă la vinderea alcoolului, mai ales că există și o pierdere între 5 și 7% din cauza evaporării, în procesul de producție. Deci accizarea ar trebui făcută în momentul vânzării produsului îmbuteliat. Zona pe care doresc să o reprezint în Parlament este una cu foarte multe păduri și cu peste 4000 de proprietari de pădure. După legislația actuală, pădurea se taie la 120 de ani pentru regenerare și plantare, iar media de vârstă a unui proprietar este de 40 de ani, deci el nici nu apucă să câștige cu pădurea lui. Acești proprietari, cât și eu, propunem să se facă o tăiere la 50-60 de ani maxim, care ar permite și o însămânțare naturală a pădurii, aceasta fiind mult mai benefică și mai economică decât plantarea. Am mai sesizat, în teritoriu, lipsa totală a unei industrii agro-alimentare puternice, în afară de Magiunul de Topoloveni și de Bunătățile de Topoloveni. Potențialul agro-alimentar este foarte mare, dar investițiile sunt minime la ora actuală și s-ar putea crea încă cel puțin 500 de locuri de muncă în acest sector.” Adriana Gândilă
articol scris joi, 08 noiembrie 2012
„Accizarea ar trebui făcută la vânzarea alcoolului îmbuteliat”

Distribuie!
Bogdan Mara laudă proiectul de la FC Argeș: „E un club bun, care are o perspectivă frumoasă”
Bogdan Mara, fost oficial al CFR Cluj și actual agent de jucători, a vorbit despre proiectul de la FC Argeș […] Citește!
Bulgaria a ales orașul care va găzdui concursul muzical Eurovision 2027
Bulgaria a stabilit unde se va desfășura Eurovision 2027. Burgas, oraș situat pe litoralul Mării Negre, va găzdui cea de-a […] Citește!
Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, se califică pentru cursa internațională la Premiile Oscar
Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu și laureat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, a […] Citește!
Salon de masaj din București, anchetat ca paravan pentru prostituție. Patru suspecți au fost reținuți
O afacere prezentată drept salon de masaj ar fi ascuns, potrivit anchetatorilor, o activitate de prostituție desfășurată în Sectorul 3 […] Citește!
Acciza la motorină scade cu 20% din 16 august. Câți bani vor economisi șoferii la un plin
Șoferii români vor plăti mai puțin pentru motorina standard în a doua jumătate a lunii august. Ministerul Finanțelor a anunțat […] Citește!
David Popovici s-a calificat în finala de 200 m liber la Europenele de la Paris. Poate realiza din nou „dubla” istorică
David Popovici s-a calificat joi în finala probei de 200 de metri liber de la Campionatele Europene de natație de […] Citește!
Nivelul scăzut al Dunării dă peste cap traversarea spre Bulgaria: bacul Călărași–Silistra, suspendat temporar
Legătura cu bacul dintre Călărași și Silistra a fost suspendată temporar, după ce nivelul scăzut al Dunării a făcut imposibilă […] Citește!
Spitalele publice din România, verificate pentru situații de criză. Ministerul Sănătății anunță câte generatoare sunt disponibile
Toate spitalele publice din România au surse alternative de energie pentru situațiile în care alimentarea cu electricitate ar fi întreruptă, […] Citește!
Schimbări la Bacalaureat și Evaluarea Națională din 2027. Cum vor fi evaluate lucrările și când se vor susține examenele
Ministerul Educației și Cercetării propune schimbări importante pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională din 2027. Proiectele aflate în consultare publică prevăd […] Citește!
Semnal editorial. „Albul de Negru”, de Spiridon Voinescu
Spiridon Voinescu e un nume consacrat printre poeții piteșteni, deși unii (politicienii) îl știu doar director de gazetă, „Atitudine în […] Citește!
Alertă la Costinești: o dronă a fost găsită în apropierea plajei. Turiștii au fost evacuați
Alertă joi dimineață pe litoralul românesc. O dronă aeriană a fost observată plutind în derivă foarte aproape de plaja din […] Citește!
Prețurile semințelor și pesticidelor, în vizorul Consiliului Concurenței: 21 de firme, amendate cu peste 83 de milioane de lei
Consiliul Concurenței a sancționat 21 de companii de pe piața semințelor și produselor pentru protecția culturilor cu amenzi care totalizează […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate
Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!
Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului
O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!
Adaptarea vulturilor de pe Căpitanu decurge bine. Este un pas înainte spre eliberarea în natură
Cele 25 de exemplare de vultur sur aduse în martie pe Muntele Căpitanu, de la Rucăr, se adaptează foarte bine […] Citește!
Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!
Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!
Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite
Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!
Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”
Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!
În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați
Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!
Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public
Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!



























0 Comentarii