Web Analytics
scris joi, 24.07.2014

A treia sinucidere de frica DNA în dosarul pensiilor ilegale

În ultima vreme, zeci de persoane din Argeș au fost nevoite să dea declaraţii la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind suspectate că ar fi obţinut ilegal pensii pe caz de boală. Teama de ceea ce vor putea păţi a adus disperarea în rîndul unora dintre cei audiaţi. Vasile Dumitru, în vîrstă de 60 de ani, a fost găsit, miercuri dimineaţă, fără suflare, după ce şi-a pus capăt zilelor. Bărbatul fusese audiat, recent, de procurori. Este al treilea caz de sinucidere înregistrat în ultimele săptămîni, după ce, de frică, alte două femei au ales să-şi încheie socotelile cu viaţa.
Vasile Dumitru ar fi împlinit, în luna decembrie a acestui an, vîrsta de 60 de ani. Bărbatul, fost angajat la CPL, a fost grav bolnav, spun vecinii, şi atunci s-a pensionat pe caz de boală. Luna aceasta, omul s-a trezit că-i aduce poştaşul o citaţie, pentru a se prezenta la audieri, la DNA. S-a dus, dar, după audieri, nu şi-a mai găsit liniştea.
În această lună, alte două femei s-au sinucis, de frica procurorilor DNA, după ce au fost audiate. Piteşteanca Valerica P. s-a spînzurat, la începutul lui iulie, în timp ce Gheorghiţa Iancu, în vîrstă de 54 de ani, din Mioveni, s-a aruncat, acum o săptămînă, în rîul Argeş, după ce, înainte, le scrisese rudelor un bilet de adio, prin care îşi motiva gestul.
D.G.

A treia sinucidere de frica DNA în dosarul pensiilor ilegale

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...