Web Analytics
scris miercuri, 29.10.2014

A doua cea mai mare clinică stomatologică din România funcţionează la Piteşti

Serviciile stomatologice reprezintă un business de peste 100 de milioane euro anual, însă extrem de fragmentat, o piaţă în care cea mai mare companie se îndreaptă spre 4 milioane euro, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului. Doar trei companii din domeniul stomatologic au reuşit să treacă de pragul de 1 milion de euro cifră de afaceri, liderul fiind Dent Estet din Capitală. Compania operează mai multe clinici, prima unitate fiind deschisă după ce fondatoarea Oana Taban a lucrat iniţial ca medic stomatolog angajat, iar apoi a decis să intre în zona antreprenorială. Pe locul doi în topul celor mai mari jucători din acest domeniu se află o companie din Pitești, Medical Tours Company, un proiect româno-francez conturat în urmă cu cinci ani după o investiţie de aproximativ 0,1 milioane euro. Bazele acestui business au fost puse în urmă cu nouă ani, când Răzvan Savu, unul dintre proprietari, şi-a deschis propriul cabinet în ţară după un stagiu de practică în stomatologie la Berlin. În 2009 el s-a asociat cu un român stabilit în Franţa, iar una dintre nişele pe care mizează este reprezentată de turismul medical pe piaţa franceză. Clinica piteșteană a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,47 milioane euro (1,59 milioane în 2012), un număr de 31 de angajați și un profit net de 0,02 milioane euro.
F. Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită