Marţi, 15 ianuarie 2013, pentru a marca Ziua Culturii Naţionale şi pentru a aniversa 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” a organizat o serie de evenimente culturale. Programul evenimentelor a cuprins o expoziţie de ediţii bibliofile, albume şi afişe dedicate marelui nostru poet naţional, un spectacol muzical-literar susţinut de elevii Şcolii „Mihai Eminescu” din Piteşti, un recital susţinut de grupul vocal „Armonia” coordonat de cantautorul Tiberiu Hărăguş, precum şi un concurs de şah organizat de Asociaţia de Tineret Muntenia coordonată de Valentin Uruc.

70 de deținuți de la Colibași au ascultat prelegeri din viața lui Eminescu
În cadrul parteneriatului încheiat între Bibiloteca Judeţeană „Dinicu Golescu” şi Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, în prezenţa a peste 70 de persoane private de libertate, bibliotecara Iulia Ciucă a susţinut o prelegere despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu.
Aceasta a lecturat din creaţia poetică a marelui poet, deţinuţii putând viziona imagini şi documente despre viaţa acestuia, precum şi un scurt film documentar realizat de poetul Daniel Corbu despre creaţiile lui Eminescu. Totodată, pentru a marca şi omagia naşterea lui Mihai Eminescu, poet, prozator şi jurnalist, socotit de cititorii români si de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura româna, supranumit şi „luceafarul poeziei românesti”, dar şi un promotor important al ideii naţionale, în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”, în prezenţa unui larg auditoriu format din elevii Colegiului Naţional „Zinca Golescu”, prof. dr. George Ene a susţinut o conferinţă publică intitulată „Eminescu şi Unirea”.
Profesorul George Ene, despre ziaristul incomod Eminescu
În cadrul acestei manifestări, prof. dr. George Ene a prezentat rolul important pe care l-a avut poetul Mihai Eminescu, totodată unul dintre cei mai incomozi ziarişti ai vremii sale, în reunirea teritoriilor româneşti într-un singur stat. Eminescu, un patriot febril, care visa la proiectul României Mari a devenit ziarist în 1876 şi a profesat această meserie până la sfârşitul vieţii. În tot acest timp, prin cele aproape 2000 de articole politice a abordat şi susţinut problematica unirii, a avut atitudine dură referitoare la mişcările politice care aveau loc în România la acea vreme şi a militat împotriva corupţiei şi trădării intereselor naţionale.
„Mihai Eminescu, poet, prozator şi jurnalist român reprezintă pentru români şi pentru cultura naţională un geniu sublim şi nimeni înaintea lui şi nimeni după moartea lui n-o să mai aibă acelaşi condei”, a subliniat Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”, amfitrion al acestor evenimente dedicate naşterii marelui nostru poet şi Zilei Culturii Naţionale.
Miruna Matei



0 Comentarii