Web Analytics
scris miercuri, 31.10.2012

Cătălin Teodorescu: „Dacă nu ies deputat, candidez la primărie!”

Om de afaceri, politician cu vechime şi om de bază în administraţia publică centrală şi locală ani de-a rândul. Cătălin Teodorescu este candidatul ARD la Camera Deputaţilor pe Colegiul nr. 9. De ce, cum şi dacă… ne răspunde în interviul de mai jos.
# După o carieră lungă în afaceri şi în politică, v-aţi decis să cereţi votul oamenilor pentru Parlament. Ce vă determină să faceţi acest pas?
– Primul motiv este că piteştenii nu îşi mai pot permite să trăiască următorii patru ani precum trăiesc de cinci luni încoace, de când guvernează USL-ul. Din punctul meu de vedere, cred că e foarte important să ştii să asculţi oamenii, pentru că doar aşa poţi înţelege în profunzime problemele oamenilor şi le poţi reprezenta interesele. Voi intra în această luptă cu speranța că oamenii din acest colegiu vor avea oportunitatea să aleagă în urma unei dezbateri reale pe soluţii concrete pentru viitorul lor. Să aleagă omul care se va lupta cu adevărat pentru interesele lor. Spun asta pentru că mulţi dintre cei care au fost la putere în acest judeţ şi-au demonstrat calităţile de politician doar printr-un talent special de a se ascunde în spatele vorbelor, de a evita responsabilităţile.
# Cum speraţi să-i convingeţi pe argeşeni?
– Activităţile mele de până acum au arătat că întotdeauna mi-am asumat cu responsabilitate îndatoririle faţă de societate, fie că erau cele de prefect al judeţului Argeş, fie de consilier judeţean. De altfel, cred că toţi oamenii ar trebui să fie recomandaţi doar de faptele lor şi să nu se ascundă în spatele unor culori cu iz politic. Eu zic că am avantajul că înţeleg foarte bine problemele cu care se confruntă oamenii din Prundu, Războieni, Tudor Vladimirescu, Fraţii Goleşti, Craiovei, Exerciţiu, Oarja sau Bradu. O înţeleg foarte bine atât din perspectiva managementului public, cât şi din perspectiva celui care de-a lungul timpului a reuşit să creeze sute de locuri de muncă. Aşa că am decis să candidez pentru că am încredere că în 9 decembrie argeşenii vor alege oamenii după faptele lor.
# Ce veţi face dacă nu veţi fi ales deputat?
– Am fost şi voi fi în continuare alături de argeşeni, indiferent de decizia lor din 9 decembrie. Sunt un tip realist şi ştiu că am pornit la un drum care nu e uşor. În cazul în care algoritmul politic va face ca eu să nu ajung în Parlament, ştiut fiind faptul că legea e foarte ambiguă, sunt decis să mă prezint în faţa piteştenilor şi în alegerile locale pentru primărie. Va fi o campanie de lungă durată, pe care o voi începe imediat după sărbătorile de iarnă.
Cristina Simion

Cătălin Teodorescu: „Dacă nu ies deputat, candidez la primărie!”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...