Web Analytics
scris joi, 27.09.2012

DD-în direct şi de prost gust. Privatizarea Oltchim/Arpechim se îndreaptă spre un senzaţional eşec

La finele săptămânii trecute, în cadrul unei producții televizate care ar fi fost respinsă până și la Bollywood, Dan Diaconescu a câștigat „în numele poporului român” licitația pentru privatizarea Oltchim SA. Când show-ul a ajuns la final, senzaționalul Dan a afirmat că are cei 45 de milioane de euro cu care s-a angajat la licitație și că va aduce un puternic investitor străin care va băga la greu bani în Oltchim, chiar dacă „viitorul președinte al României” va da toate acțiunile poporului român. La începutul săptămânii, luni, Diaconescu s-a prezentat la ministerul Economiei, unde, la sosire declara că a venit să semneze contractul de privatizare, iar la plecare că ciocoii, în frunte cu Victor Ponta, nu vor să-i dea combinatul. Așadar, show-ul e în plină desfășurare. Numai că cei care suferă sunt miile de salariați ai Oltchim și Arpechim și familiile acestora, a căror existență depinde de cele două platforme industriale.

Mihai Georgescu: „Ce se întâmplă e o facătură cam urâtă”

Fostul director general al Arpechim Pitești, Mihai Georgescu, este una dintre personalitățile argeșene care a făcut un lobby puternic în ultimii ani pentru ca Oltchim și Arpechim să nu ajungă la fier vechi. În acest context, domnia sa ne-a răspuns la câteva întrebări legate de situația actuală a celor două combinate precum și despre prestația lui Dan Diaconescu.
# Dan Diaconescu a câștigat licitația. E bine, e rău?
– Domnule, la început chiar m-am bucurat că a câștigat unul de aici, din România și vă spun și de ce. La cel de-al doilea combinat de suflet pentru mine, Petromidia, a venit un român, atunci când s-a privatizat. Iar acesta a luat societatea, a dezvoltat-o, a modernizat-o și, chiar dacă apoi a vândut-o, a reușit să păstreze locurile de muncă de acolo.
# Da, dar DD a început tot circul cu ciocoii, atunci când a fost vorba să vină cu banii pentru privatizare…
– Acesta e motivul pentru care acum nu mă mai bucur. Iar dacă lucrurile vor merge în continuare tot așa, atunci ceea ce se întâmplă acolo este o facătură cam urâtă.

Caietul de sarcini a alungat investitorii serioși de la Oltchim

# Și totuși, de ce nu au venit investitorii mari, serioși care se interesau de Oltchim în primăvară?
– Eu cred că orice privatizare a Oltchim este făcută degeaba, dacă în discuție nu este inclusă și Rafinăria Arpechim.
# Mai concret! De ce nu au venit rușii de la TISE, de exemplu?
– Pentru că rușii și orice mare investitor nu are ce face doar cu Oltchim fără rafinărie, iar în caietul de sarcini preluarea acesteia a fost trecută ca opțională.
# Opțională pentru cine ar fi dorit doar Oltchimul, cum era cazul celor de la PCC.
– Da, dar opțional lasă și portița ca OMV să refuze vânzarea rafinăriei. Dacă se găsea o variantă clară în care să apară și rafinăria, atunci alt tip de investitori veneau la privatizare. Înțelegeți acum de ce nu au venit cei mari? Pentru că nu li s-a garantat și rafinăria.

„Singura soluție este refacerea caietului de sarcini”

# Se vorbește tot mai mult de anularea privatizării, dacă Diaconescu nu dă banii, și de intrarea iminentă a Oltchim în insolvență.
– Insolvența este o treabă cu două tăișuri și care nu cred că reprezintă o soluție.
# Atunci care este soluția?
– Soluția este o refacere riguroasă a caietului de sarcini, care să cuprindă cu fermitate și preluarea rafinăriei de la Pitești și apoi organizarea unei noi licitații de privatizare. Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită