Weekend-ul trecut, Topoloveniul a fost capitala motociclismului românesc. Vineri, sâmbătă și duminică, peste 5.000 de participanți au venit la parada moto de pe străzile localității, la activitățile specifice și de agrement din timpul zilei și mai ales la concertele rock desfășurate seara, pe stadionul din localitate. Senzația și adrenalina au atins un vârf de sarcină sâmbătă, la ora 22.00, la concertul Cargo. La finalul recitalului, alături de trupa Cargo au urcat pe scenă și organizatorii, băieții de la Chopper Academy MC Topoloveni, însoțiți de primarul Gheorghiță Boțârcă, motociclist și, totodată, membru de onoare al clubului.
E deja o certitudine că încă de la prima ediție Festivalul Black&White Motor Party de la Topoloveni s-a bucurat de succes și spunem asta având în vedere că doar la parada motoarelor, desfășurată pe străzile din orașul de pe Valea Cârcinovului, au luat parte circa 250 de motocicliști. Mulți dintre ei veniți din afara Topoloveniului, de la Pitești, București, Ploiești, Târgoviște, Vâlcea, Craiova, Brașov, dar și de la Lugoj, Constanța sau Timișoara. Chiar și din Malaga a venit un spaniol, care a ținut neapărat să-l cunoască pe primarul Topoloveniului, Gheorghiță Boțârcă, și să facă o poză cu acesta. Amândoi au descoperit că urcă în șa pe un Harley Davidson, iar primarul i-a mai povestit ibericului că e pasionat de motociclism încă din tinerețe, din anii ‘70, când la modă în România erau motoarele cehești.
Pe tot parcursul celor trei zile, dintre care două de concerte, stadionul a fost organizat impecabil, cu parcare pentru motoare, zonă de food și drink, spații pentru sporturi specifice și de agrement pentru copiii care voiau să exerseze tirul cu arcul, toalete ecologice, corturi pentru comerțul cu produse și suveniruri căutate de motocicliști. Singurul oficial prezent la eveniment a fost vicepreședintele Consiliului Județean, Ion Mînzînă, care ne-a spus că a venit și pentru că este fan înrăit al celor de la Cargo. O echipă de la Observatorul Antenei 1 a făcut un reportaj, difuzat de mai multe ori pe post în ziua de duminică, iar Jurnalul de Argeș a fost partener media al evenimentului.
M.S.
articol scris miercuri, 18 septembrie 2019
Un spaniol a venit tocmai din Malaga la festivalul moto de la Topoloveni

Distribuie!
Blocaje la granița dintre Turcia și Bulgaria: Protestul transportatorilor provoacă aglomerație pe ambele sensuri
Transportatorii români care tranzitează frontiera dintre Turcia și Bulgaria se pot confrunta cu întârzieri importante, după izbucnirea unui protest spontan […] Citește!
Atenție la ofertele de vacanță de pe internet! Escrocii trimit facturi false pe WhatsApp și cer bani în conturi bancare
Românii care caută oferte de vacanță pe internet sunt avertizați asupra unei noi metode de înșelăciune, prin care persoane necunoscute […] Citește!
Furturi de motorină din autobuzele STB. Percheziții în București și două județe
O anchetă privind dispariția unor cantități importante de combustibil din autobuzele unei societăți de transport public din București a dus […] Citește!
Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie. Avertisment pentru constructori: prețurile materialelor și lucrărilor ar putea crește
O nouă scumpire a motorinei ar putea pune presiune pe firmele de construcții din România chiar înainte de finalul anului. […] Citește!
Scandal uriaș la o cabană din Sibiu: Camere ascunse în prize, inclusiv în baie. Polițiștii au făcut percheziții și au ridicat mai multe dispozitive
Un sejur la o cabană de pe Valea Avrigului, în județul Sibiu, s-a transformat într-o experiență tulburătoare pentru doi soți […] Citește!
Fotbalist de 26 de ani, găsit mort după ce fusese dat dispărut
Andrei Petrache, un fotbalist în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe 2 octombrie, a fost găsit mort. Anunțul […] Citește!
Explozie a prețurilor la gaze în Europa. Pragul de 100 de euro pe MWh, depășit pentru prima dată din 2022
Piața europeană a gazelor naturale trece printr-un nou episod de scumpiri puternice, chiar înaintea sezonului rece. Miercuri, prețul de referință […] Citește!
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curții de Apel București
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis miercuri seară judecătorii Curții de Apel București. Magistrații au admis contestația procurorilor […] Citește!
Atac cu drone în Marea Neagră: O navă care venea spre Constanța, lovită în largul Bulgariei
Un nou incident grav în Marea Neagră ridică semne de întrebare privind siguranța transportului maritim în apropierea coastelor României și […] Citește!
Vin noi valuri de scumpiri! Banca Mondială anunță creșteri de 18% la alimente până în 2027
Prețurile alimentelor ar putea înregistra o nouă creștere semnificativă la nivel mondial, într-o perioadă în care conflictele armate, costurile ridicate […] Citește!
Un român, martor la tragedia feroviară din Spania. A sunat la 112 și a intervenit pentru salvarea răniților
Un român s-a numărat printre primii martori care au alertat autoritățile după gravul accident feroviar din Spania, în care zeci […] Citește!
Grevă națională în Italia pe 30 octombrie. Zboruri, trenuri și servicii publice, afectate
O grevă națională programată în Italia pentru 30 octombrie ar putea provoca perturbări în transporturi, educație și sănătate, avertizează Ministerul […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!
Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist
Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!
Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern
Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!
Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea
Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!
Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu
Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!
Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic
Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!



























0 Comentarii