Trei volume de proză au fost lansate simultan joi, 19 iulie, în sala Ars Nova a Centrului Cultural din Pitești de către trei reprezentante ale sexului frumos: Marilena Lică-Mașala, Ilzi Sora și Steluța Istrătescu. Oficiile de amfitrioană a evenimentului le-a făcut Marilena Lică-Mașala, a cărei prezență, desculță, în fața auditoriului a stârnit cel puțin curiozitate. „Am venit desculță pentru că eu consider Centrul Cultural un templu al culturii. Iar într-un templu trebuie să venim desculți. Spășiți și desculți. Așa că vă rog să-mi iertați faptul că sunt desculță.”, a spus doamna Lică-Mașala. Invitatul special al celor trei doamne a fost scriitorul și criticul literar Marius Chelaru, venit tocmai de la Iași, în calitate de reprezentant al Editurii „Timpul”, editura care a scos de sub tipar cele trei cărți. „Eu voi prezenta un volum de interviuri realizate cu 19 demnitari argeșeni, între anii 1990-2000. Personajele din această carte sunt reale, cunoscute, primul dintre ele este domnul Radu Baltazar, căruia îi mulțumesc frumos că a și venit la lansare.”, a spus autoarea Marilena Lică-Mașala. Steluța Istrătescu, cunoscută ca autoare de carte școlară, de carte pentru copii, scrie de mai bine de 30 de ani, iar de această dată a revenit în atenția cititorilor săi cu un volum de proză scurtă intitulat „Dunărea albastră”. Ilzi Sora a venit și ea, tot cu un volum de proză scurtă, intitulat „Rețeaua”. „Cele două doamne (Steluța Istrătescu și Ilzi Sora, n.red.) au cumva același mod de povestire, și totuși sunt foarte diferite”, a spus editorul Marius Chelaru. După ce a lecturat un fragment din cartea sa, Ilzi Sora a mărturisit auditoriului că personajul ce apare în filele cărții sale, denumit „soldatul Nae”, este în realitate tatăl său. Evenimentul editorial a fost condimentat cu un moment muzical în care două tinere, Mirela Tolbaru și Cosmina Scutaru, au interpretat, acompaniate de chitară, câteva melodii ale unor trupe cunoscute de muzică. Printre personalitățile prezente la evenimentul editorial s-au numărat și profesorul Ion Popescu-Sireteanu și epigramistul Traian Gărduș, fondatorul Asociației Epigramiștilor din România, venit tocmai din Canada.
Adriana Gândilă




0 Comentarii