Vasile Brezeanu s-a născut la Piteşti, la 17 august 1894 şi a debutat în teatru în anul 1909, sub bagheta marelui Nottara, în piesa „Apus de soare”, la Teatrul Naţional, ca figurant. A devenit profesionist în anul 1910 chiar de ziua lui, pe 17 august, şi a jucat în piesa „Lumpatius Vagabondus”. Piteşteanul Vasile Brezeanu a interpretat diverse personaje pe scenele din ţară. A fost sărbătorit la 25 noiembrie 1945, la Teatrul Municipal Bucureşti, aztăzi Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, la împlinirea a 35 de ani de teatru, fiindu-i alături corifeii teatrului românesc şi menţionăm aici pe George Vraca, Nicu Băltăţeanu, Niky Atanasiu, Radu Beligan, Marietta Deculescu, George Sion sau Grigore Vasiliu Birlic. Cu această ocazie a început un turneu în ţară cu piesa „Avarul”, interpretându-l pe Harpagon.
În 1948 a fost trimis la Sibiu pentru a pune bazele teatrului cu o trupă stabilă
În perioada mai-iunie 1948, artistul Vasile Brezeanu a fost trimis de directorul general al teatrelor, Ion Maican, la Sibiu pentru a pune bazele teatrului cu o trupă stabilă. Astfel au ajuns artistul şi soţia sa, Rada (Didi), să revadă şi să rămână pentru totdeauna în oraşul de pe Cibin, oraş pe care artistul l-a îndrăgit în lungile sale turnee, încă din tinereţe. La sfârşitul lunii februarie 1949, în timp ce artiştii teatrului se aflau în turneu cu piesa „O zi de odihnă”, sediul Teatrului (azi Sala Thalia) a luat foc (de la un scurtcircuit în depozitul costumelor) şi a ars până în temelii, cu tot efortul pompierilor. Au dispărut multe valori printre care tapiseriile sălii şi ale lojii, dar mai ales cortine pictate, de o frumuseţe rară. Multe ore de „muncă voluntară” au prestat oamenii teatrului, artiştii şi personalul, dar şi voluntari din oraş, şocaţi de pierderea suferită. Aşa a fost pregătit Teatrul de Stat Sibiu în clădirea naţionalizată a Cinematografului „Apollo”, vecină cu Grădina de vară „Veneţia”, clădire unde se află şi azi. Deschiderea stagiunii în noua clădire s-a făcut cu piesa „O scrisoare pierdută”, pusă în scenă de Radu Stanca (cel pe care sibienii au fost onoraţi să-l aibă în mijlocul lor!). Artistul Brezeanu a avut în această piesă rolul lui Pristanda şi, la reluare, în anul 1951, rolul „cetăţeanului turmentat”. Stagiunea a doua a avut opt premiere, din care piteşteanul Brezeanu a jucat în patru.
A jucat în roluri memorabile
În perioada 1950-1951, artistul a mai jucat rolul lui Nae Ipingescu, în „O noapte furtunoasă”, rolul primarului în „Revizorul” de Gogol, rolul lui Gusi din piesa lui Delavrancea „Hagi Tudose” (spectacol care a fost distins cu Premiul de Stat), apoi rolul lui O’Nelly din „John, soldatul păcii” de Juri Kretzkov, al inginerului Jemănaru din piesa „Cetatea de foc” de Mihail Davidoglu, pe cel al marchizului Ferlipopoli din „Hangiţa” de Goldoni sau rolul revizorului Richter din „Viaţa începe din nou” de V. Sobco. Între anii 1953-1957, artistul V. Brezeanu este distribuit în piesele: „Trei surori” de Cehov, „Avarul” de Moliere (la care a făcut regia şi l-a interpretat pe Harpagon), în reluare „Hangiţa” şi „Avarul”, apoi „Harap-Alb”- dramatizarea lui G. Vasilescu după basmul lui I. Creangă, „Citadela sfărâmată” de H. Lovinescu, „Căsătoria” de Gogol, „Casa inimilor sfărâmate” de B. Shaw (în regia lui Radu Stanca), în care V. Brezeanu a interpretat rolul principal, al căpitanului Shotover (unul din cele mai dificile roluri din cariera sa), „Hanul de la răscruce” de H. Lovinescu, „Maria Stuart” de Schiller, „Bolnavul închipuit”, de Moliere, „Şcoala nevestelor” de Moliere, „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale (rolul lui Trahanache).
15 roluri principale în 12 stagiuni
Deşi artist de comedie, în perioada anilor 1948-1960, în cele 12 stagiuni, artistul piteştean a avut roluri în 26 de piese de teatru (din care în 15 rolul principal) şi din acestea 13 au fost drame. Ca apreciere a activităţii sale, Vasile Brezeanu a primit în anul 1953 „Ordinul Muncii” şi la începutul anului 1958 titlul de Artist Emerit. Tot atunci a primit titlul de Artist al Poporului actorul sibian Costel Rădulescu, o altă mare valoare artistică! De atunci şi până când a decedat, artistul Vasile Brezeanu a purtat cu mândrie şi recunoştinţă titlul primit, cu convingerea că a fost răsplătit pentru că a pus umărul şi cunoştinţele sale de teatru la temelia unei noi instituţii de cultură şi artă în oraşul Sibiu, de care nu s-a mai despărţit. Pe scena Teatrului de Stat din Sibiu, în ianuarie 1961 a fost sărbătorit, pentru cei 50 de ani din viaţă dăruiţi teatrului şi pe lângă aprecierile făcute de reprezentanţii forurilor locale s-a dat citire şi zecilor de scrisori şi telegrame primite din ţară de la colegi, regizori, admiratori, colaboratori.
Omul Vasile Brezeanu
Vasile Brezeanu nu a fost numai un mare actor, dar şi un priceput regizor, care, în perioada sa de activitate, a pus în scenă majoritatea pieselor de teatru scrise de marele profesor şi patriot Nicolae Iorga, jucate la Teatrul Popular sau la Liga Culturală, printre care „Zbor şi cuib”, „Moartea lui Şerban” sau „Convertirea dnei Preşedinte”, iar la Sibiu în cadrul Teatrului de Stat, piesele lui Moliere „Avarul”, „Şcoala nevestelor”, spectacole cu care a făcut turnee în ţară, cu prilejul împlinirii a 50 ani de activitate în teatru. Deviza sa a fost: „Fii în slujba semenilor tăi cu ce ai mai bun!” şi a fost un bun român, un bun cetăţean. El a organizat până în 1944 spectacole pentru răniţi, spectacole pentru elevi, militari şi muncitori, în Bucureşti, dar şi pentru ţărani, în suburbie, iar cu ocazia turneelor în ţară, dădea spectacole suplimentare în scop de binefacere sau pentru lărgirea orizontului cultural (pentru lansarea unei cărţi, a unei reviste locale). De la copii, la bunici, sibienii l-au cunoscut şi l-au iubit, pentru felul lui de a fi pe scenă şi în viaţa particulară, până la sfârşitul vieţii, în ziua de 26 februarie 1968, care l-a surprins pensionar şi instructor cultural, intrat în al 8-lea deceniu de viaţă. În viaţa actorului a existat o „EA”, soţia lui, Rada Brezeanu (Didi), decedată la 2.06.2000, la vârsta de 91 ani, soţie pe care acesta a iubit-o şi stimat-o în cei 35 ani de căsnicie. Despre soţia sa, artistul spunea că are un suflet nobil şi bunătatea ei îi aduce aminte adesea de liniştea de care avea atâta nevoie în perioadele tumultoase de creaţie, reuşind să-i redea echilibrul şi sănătatea, puterea de muncă, încrederea.
Marius Ionel
0 Comentarii