# Consiliul Concurenței a confirmat pentru ”Jurnalul de Argeș” că a ridicat acte atât de la ADP Pitești, cât și de la cele 5 firme investigate: General Trust Argeș SRL, Comesad Drumuri SRL, Selca SA, Construct Steel Market SRL și SC Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL # O licitație în valoare de 5,6 milioane lei privind asfaltarea a 13 străzi din Pitești a fost anulată după ce au apărut suspiciuni legate de încălcarea Legii concurenței și de faptul că cele cinci firme s-au cartelizat pentru eliminarea concurenței
Pentru prima oară în istoria administrației publice din Pitești, Consiliul Concurenței investighează o licitație din municipiu. Și asta fiindcă există suspiciuni că cinci asfaltatori s-ar fi cartelizat, adică au făcut o înțelegere între ei, pentru eliminarea concurenței. Și totul pentru a câștiga lucrări de asfaltare de milioane de euro la o licitație organizată de Adminitrația Domeniului Public Pitești.
Concret, pe 9 iunie a.c a avut loc o licitație la ADP Pitești privind reabilitarea a 13 străzi din municipiu. Numai că, având suspiciuni privind încălcarea Legii concurenței, comisia de evaluare a ofertelor de la ADP Pitești a cerut un punct de vedere la Consiliul Concurenței. Practic a sesizat aces organism. Iar acum trei săptămâni, oficialii de la Consiliul Concurenței au cerut numeroase documente de la ADP Pitești legate de licitație. În cele din urmă, licitația a fost anulată, o alta urmând a fi organizată după finalizarea investigației celor de la Consiliul Concurenței.
Consiliul Concurenței a făcut publică investigația la solicitarea ”Jurnalului de Argeș”
”Jurnalul de Argeș” a cerut mai multe informații de la Consiliul Concurenței, iar în foarte scurt timp Biroul de presă de la Consiliul Concurenței ne-a transmis următorul punct de vedere detaliat: ”Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere între cinci firme participante la o procedură de achiziţie publică organizată de Administraţia Domeniului Public (ADP) Piteşti în anul 2018, pentru execuţia de lucrări de reabilitare a străzilor din municipiul Piteşti.
Investigaţia vizează o posibilă înţelegere între companiile Construct Steel Market SRL, Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL, Comesad Drumuri SRL, General Trust Argeş SRL şi Selca SA, cu scopul de a elimina concurenţa dintre ele în cadrul licitaţiei pentru cele cinci loturi stabilite de ADP Piteşti. În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediul firmelor, documentele ridicate aflându-se în analiza Consiliului Concurenţei, în cadrul procedurii specifice de investigație.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Legea concurenţei interzice asocierea companiilor în scopul restrângerii concurenţei la procedurile de achiziţie publică”.
Am luat legătura și cu doi dintre reprezentanții firmelor participante la licitație și care sunt investigate. Cristian Hideg, prim-vicepreședinte CA la Selca, ne-a declarat: ”A fost o licitație. Se va relua procedura. Nu am alte comentarii de făcut”. La rândul său, Cătălin Spătaru, administrator General Trust, ne-a precizat: ”Nu am niciun comentariu de făcut privind acea licitație”.
Am dorit să îi luăm un punct de vedere privind investigația declanșată de Consiliul Concurenței și lui Marin Meculescu, administrator Comesad Drumuri, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon și la mesajul trimis. Am încercat să luăm legătura și cu Răzvan Pârvu, manager SC Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă, însă nici acesta nu a răspuns la telefon. Nici Pandelea Pârvu, tatăl lui Răzvan Pârvu, nu a răspuns apelului nostru.
Mircea Branişte, directorul ADP Piteşti: „Au existat suspiciuni şi am cerut un punct de vedere de la Consiliul Concurenţei”
Mircea Braniște, directorul ADP Pitești, ne-a acordat un scurt interviu privind licitația anulată și motivele anulării acesteia.
# Avem informații potrivit cărora Consiliul Concurenței investighează o posibilă încălcare a legii concurenței privind o licitație pentru asfaltarea mai multor străzi din Pitești…
– Este vorba de o singură licitație, organizată în luna iunie. Valoarea a fost de 5,6 milioane lei și este vorba despre 13 străzi. Licitația s-a derulat prin ADP Pitești. În cadrul procesului de evaluare, comisia de evaluare a ADP Pitești a considerat că trebuie un punct de vedere de la Consiliul Concurenței și s-a întreprins acest demers. Dumnealor au venit cu un punct de vedere. Am trimis pe poștă și prin e-mail la Consiliul Concurenței documentația din cadrul licitației.
# Ce v-au precizat cei de la Consiliul Concurenței în adresa pe care v-au trimis-o?
– Ne-au spus că există indicii legate de încălcarea Legii concurenței. Dar nu ne-au spus că a fost încălcată. Urmează să facă ei investigațiile lor.
# S-a atribuit vreun contract până acum?
– Nu s-a atribuit vreun contract. Noi am anulat toată procedura, urmând să așteptăm perioada de contestații, după care vom relua procedura.
# Care a fost motivul pentru care ați cerut un punct de vedere de la Consiliul Concurenței? Ați avut suspiciuni?
– Da, au existat ușoare suspiciuni. Și, pentru a evita viitoare neplăceri, am considerat că trebuie un punct de vedere de la Consiliul Concurenței. Și, ca să eliminăm orice fel de dubiu, ca să nu mai pierdem vremea până când cei de la Consiliul Concurenței termină de verificat documentele – nu am mai fost niciodată într-o asemenea situație – am decis anularea licitației.
5,6 milioane lei pentru asfaltarea a 13 străzi
Străzile care trebuie asfaltate și au făcut obiectul licitației anulate din 9 iunie sunt următoarele:
# Strada Banat – valoare estimată: 1.760.718 lei + TVA
# B-dul Eroilor – de la b-dul Republicii până la str. Exercitiu – valoare estimată: 1.240.586 lei + TVA
# Strada George Sion – valoare estimată: 157.862 lei + TVA
# Strada Carpenului – valoare estimată: 976.774 lei +TVA
# Strada Barbu Ștefănescu Delavrancea – valoare estimată: 250.737 lei + TVA
# Strada Câmpului-parțial – valoare estimată: 215.798 lei + TVA
# Strada Iosif Gabrea – valoare estimată: 122.856 lei + TVA
# Pasajul Ecaterina Raicoviceanu – valoare estimată: 59.959 lei + TVA
# Strada Dr. Pompiliu Robescu – valoare estimată: 60.053 lei +TVA
# Strada Ion Ionescu de la Brad – valoare estimată: 166.868 lei + TVA
# Strada Virgil Tempeanu – valoare estimată: 119.512 lei + TVA
# Strada Petre Ispirescu (parţial) – valoare estimată: 269.675 lei lei+ TVA
# Strada Plopilor (parţial) – valoare estimată: 223.262 lei+ TVA.
Material realizat de Denis Grigorescu
Toațe aceste firme sunt componente ale clientelei politice a primăriei roșii.
Oricum în PITEȘTI nu s-a făcut nimic concret în cei doi de guvernare a ciumei roșii.
gresit. nu 2 ani si 28 ani de psd ( totul pentru ei ) LA PUSCARIE !!!