Web Analytics

articol scris joi, 11 septembrie 2025

Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (57). Iani Popa, ex-prefect de Argeş: „Pe Legea 544/2001, că e Prefectură, că e Procuratură, instituţia e obligată să răspundă!”

La finalul lunii octombrie 2018, soția inginerului silvic Sever Pahonțu, fosta judecătoare Gabriela Pahonțu, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, într-un interviu acordat Jurnalului, a acceptat să vorbească despre infernul la care a fost supus acesta în cadrul serviciului de la Direcția Silvică Argeș, sub conducerea lui Armand Chiriloiu. Regim sancționatoriu halucinant, ca urmare a neintervenției ing. silvic Sever Pahonțu la soția sa, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, pentru „optimizarea” dosarului în care a fost condamnată la închisoare cu executare Alina Chiriloiu, soția directorului Armand Chiriloiu.

În final, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu a decedat de cancer din cauza stresului și a torturii permanente, fizice și psihice, de la locul de muncă. Reamintim că ing. silvic Sever Pahonțu, ajuns în condiția efectivă de muribund, a scris un memoriu-denunț prin care a adus această situație la cunoștința autorităților publice, adică Prefectura Argeș, Consiliul Judeţean Argeș și RA Romsilva, rămas fără nicio reacție din partea acestora până în ziua de azi, împotriva legii și a bunului simț.
În memoriul său, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu explică tortura suferită la locul de muncă: „Începând cu anul 2012, mi s-au aplicat numeroase sancțiuni disciplinare, tocmai pentru că în contractul colectiv de muncă există prevederea conform căreia salariatului care are trei sancțiuni disciplinare definitive i se desface contractul de muncă. Am contestat toate aceste sancțiuni în instanță și am câștigat definitiv […]
De asemenea, directorul Direcției Silvice, Armand Chiriloiu, a formulat împotriva mea 5 plângeri penale […] Evident că am contestat și această măsură abuzivă, am câștigat definitiv în instanță și în baza hotărârii judecătorești am fost reintegrat în funcție […] Din anul 2012 nu am primit calculator în dotare pentru întocmirea situațiilor cerute de fișa postului, colegilor fiindu-le interzis să-mi permită accesul la calculatoarele lor.
În luna octombrie 2015, am fost mutat forțat cu biroul în camera/magazia îngrijitoarei de ocol, unde încălzirea nu funcționează corespunzător și unde sunt depozitate materialele de curățenie”.

În ce privește decesul funcționarului public ing silvic Sever Pahonțu, se conturează clar cauza în urma declarației medicului Cătălin Cârstoiu: „Sever Pahonţu a avut în 2016 două internări în Spitalul Universitar. Afecţiunile sale puteau fi provocate de stres la locul de muncă”.
Mai există o acuzație publică gravă, aberantă, ca într-un film de groază, cu privire la faptul că directorul Chiriloiu a interzis participarea funcționarilor publici din subordine la înmormântarea colegului lor. L-am întrebat despre această acuzație pe directorul Chiriloiu, însă acesta nu răspunde, împotriva propriului interes. Poate că nu e adevărat, poate a fost și el la înmormântarea colegului Sever Pahonțu, cum ar fi fost normal. Referitor la această acuzație, fostul şef al Direcţiei Silvice Argeş, Gheorghe Davidescu, a declarat: „Am fost la înmormântarea lui Sever Pahonţu, dar din păcate nu am văzut niciun coleg pe acolo, absolut niciunul, deci teroarea şi-a făcut efectul”.
În continuare, campania de presă încearcă să lămurească de ce instituții publice ale statului român nu își fac datoria, astfel încât opinia publică să afle cauza morții funcționarului public ing. silvic Sever Pahonțu. Repetăm, poate directorul Chiriloiu nu are nicio vină și funcționarii publici din instituțiile publice, plus poliția și procuratura, prefăcându-se că îl acoperă doar sporesc gradul de acuzare!

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (56). Ion Moraru, fost director tehnic al Direcţiei Silvice Argeş: „Era o lege, eram obligaţi să răspundem”

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (55). Maria Dinu: „Dacă eşti funcţionar public, îţi faci treaba, că de-aia iei salariu!”

„Dacă era o speță de genul de care vorbiți, se trimitea Parchetului”

Campania noastră de presă continuă astăzi cu Ion (Iani) Popa, fost subprefect (în perioada 2005-2007), prefect (1 august 2007 – 25 februarie 2009), senator şi lider al PNL Argeş, precum și secretar de stat la Transporturi. Cel puțin de la nivelul activității sale din Prefectura Argeș, dl Popa a lucrat și cu petițiile, așa că ne-a spus: „Nu mai știu dacă era chiar un departament, dar era un compartiment cu niște persoane care se ocupau de așa ceva. Petițiile veneau la mine, iar eu le repartizam la direcțiile de specialitate, în funcție de caz. Apoi cei de la direcții dădeau răspunsul, care venea la mine, iar eu îl semnam și îl trimitem petentului”.
L-am întrebat ce se întâmpla dacă primea o petiție care făcea referire la abuzuri, la încălcări ale legii, având în vedere și memoriul-denunț al inginerului silvic Sever Pahonțu. Dl Popa ne-a răspuns: „Prefectul nu face anchetă penală. Că erau chestiuni legate de fond funciar sau legate de alte lucruri, ele primeau un răspuns. Cei care redactau răspunsul, în funcție de complexitatea cazului, îi comunicau petentului să se adreseze altor instituții. Dacă era o speță de genul de care vorbiți, se trimitea Parchetului. Au trecut 20 de ani de atunci (de când lucra la Prefectură – n.r.), nu mai știu exact, dar cam asta era regula…”

„Atenție, în lege sunt prevăzute și sancțiuni!”

Iani Popa mai spune că astfel de documente, cu astfel de probleme, nu puteau fi dosite prin sertare, pe la Biroul Juridic: „Nu, pentru că legea te obligă să răspunzi într-un termen de atâtea zile”. Și totuși – i-am transmis interlocutorului nostru – nimeni nu știe până în momentul de față ce s-a întâmplat cu memoriul-denunț depus în vara anului 2016, atât la Prefectură, cât și la Consiliul Județean Argeș. Nu știe nimeni dacă documentul respectiv a fost direcționat, conform legii, către instituțiile abilitate!
„Pe Legea 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, că e Prefectură, că e Procuratură, că e orice instituție, este obligată instituția respectivă să răspundă, în termenele precizate în lege, petiționarilor! Și – atenție! - în respectiva lege privind transparența decizională sunt prevăzute și sancțiuni” – ne-a declarat fostul prefect de Argeș.
Prin urmare, fiindcă nu ne răspund la solicitările formulate în temeiul legii, cu privire la cazul Sever Pahonțu, Prefectura și Consiliul Județean sunt vinovate de încălcarea legii. „Da, se pare că da. Eu am spus cum funcționa… Sunt, repet, 20 de ani de atunci, dar nu cred că s-au schimbat multe. Principiile sunt cam aceleași, dacă or fi, poate, finețuri de-ăstea legislative schimbate… Am spus și cum se procedează în instituții, iar asta sigur nu s-a schimbat, fiindcă acesta e traseul petițiilor” – a conchis Iani Popa.

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (54). Florin Tecău, ex-preşedinte CJ Argeş: „Instituţiile statului s-au împărţit pe grupuleţe”

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (53). Emil Ştefan, fost subordonat de la Foresta: „Inginerul Sever Pahonţu părea dur, dar era un suflet mare”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sărbătoarea Recoltei, la Mioveni

Vineri, 9 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Recoltei pe Valea Argeșului, a avut loc deschiderea Târgului Meșterilor Populari, în Centrul […] Citește!

Parfumuri, poșete și lenjerie intimă de lux, cumpărate din banii ANM. Diana Buzoianu cere demisia conducerii

Un control efectuat de Ministerul Mediului la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a scos la iveală achiziții controversate realizate cu […] Citește!

Peste 200 de elevi argeșeni au reînviat tradițiile la Muzeul Golești

Un proiect susținut de peste 200 de elevi de la 15 școli din Arges, Academia de miscare și Clubul de […] Citește!

Șase județe din România au rămas fără vaccinuri împotriva antraxului. Campania de imunizare, întârziată

Campania de vaccinare a animalelor împotriva antraxului înregistrează întârzieri, iar șase județe din România nu au încă vaccinurile necesare pentru […] Citește!

Credincioșii sunt invitați la Hramul Parohiei Frătici-Vârșești, închinat Sfintei Cuvioase Parascheva

Credincioșii sunt invitați la Hramul Parohiei Frătici-Vârșești, închinat Sfintei Cuvioase ParaschevaCredincioșii din localitatea Frătici-Vârșești și din împrejurimi sunt invitați să […] Citește!

Judecătoria Buftea a amânat pedeapsa unui susținător al lui Călin Georgescu care îndemna la „revoluție”

Judecătoria Buftea a decis amânarea aplicării pedepsei pentru Eugen Brebeanu, un bărbat din Chiajna care, în decembrie 2024, a publicat […] Citește!

Salariile profesorilor din Europa: în unele țări se câștigă peste 70.000 de euro pe an. Pe ce loc se află România

Diferențe uriașe între salariile profesorilor din Europa. În timp ce cadrele didactice din Danemarca și Islanda au venituri medii anuale […] Citește!

Vești bune pentru șoferi! Un nou tronson din Autostrada Bucureștiului, la un pas de inaugurare

Vești importante pentru șoferii care tranzitează Capitala. Încă 13 kilometri din Autostrada de Centură București (A0) ar putea fi dați […] Citește!

Foto Digi24 - Palatul Parlamentului

Imagine spectaculoasă în centrul Capitalei: Palatul Parlamentului va fi iluminat în verde. Care este motivul

Palatul Parlamentului din București va avea o înfățișare diferită sâmbătă seară, 10 octombrie. Fațada principală a clădirii va fi iluminată […] Citește!

Vremea se schimbă radical în România: ploi în toată țara, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 90 km/h

România intră într-un episod de vreme rece și instabilă, cu ploi în toate regiunile, vânt puternic și primele precipitații sub […] Citește!

Cum amenajezi o baie practică, elegantă și ușor de întreținut?

Renovarea unei băi aduce cu ea o provocare: cum împaci aspectul cu utilitatea. Nimeni nu își dorește un spațiu care […] Citește!

Patru ani și două luni de închisoare pentru Ciprian Marangoci, fostul șef al Arestului IPJ Argeș

Ciprian Mihai Marangoci, fostul șef al Arestului IPJ Argeș, a fost condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare, […] Citește!

Omul săptămânii

Gheorghe Badea

Opinie

Ce nu face statul face privatul. Gheorghe Badea, în cazul de faţă

Din ediția tipărită

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!