UNPR pregătește un candidat surpriză la alegerile pentru Senat din Pitești, organizate în urma demisiei pedelistului Mircea Cinteză. Chiar dacă decizia n-a fost încă luată în mod oficial, pe surse circulă informația că la încălzire a ieșit deja doctorul Marian Drăgușin, un om de afaceri foarte prosper, afiliat la alegerile trecute la PC, dar care în ultima vreme o cam lăsase moartă cu politica. De altfel, Drăgușin a mai avut o tentativă de a deveni senator, în 2008, când a candidat într-un colegiu din Dâmbovița, fără succes însă. Apropierea sa de UNPR ar putea avea o explicație de tip… familial. Nașul lui Marian Drăgușin de cununie este Valentin Țurlea, tot om de afaceri și lider al organizației de tineret a UNPR. Cu alte cuvinte, este foarte posibil ca nașul să-și fi convins finul să i se alăture și în politică, ba mai mult, să candideze și la Senat. În ce privește șansele de reușită, e ca la Jocurile Olimpice, important este să participi, că până la câștigat, povestea e un pic mai lungă. (M.B.)

Senatorul Mihai Coteț, raport de activitate la final de sesiune
Senatorul de Argeș, Mihai Coteț, președintele comisiei pentru afaceri europene din Senatul...
0 Comentarii