Web Analytics

articol scris luni, 26 octombrie 2026

Cât a costat organizarea galei Balonul de Aur

Decernarea „Balonului de Aur” 2026 a avut loc luni, 26 octombrie. Evenimentul s-a mutat în acest an la Londra, întrucât cea mai importantă distincție la nivel individual din fotbalul mondial împlinește 70 de ani de la primul trofeu acordat, câștigat în 1956 de englezul Stanley Matthews, care evolua la acea vreme pentru formația Blackpool. Ceremonia a fost programată la ora 22, ora României, la teatrul London Palladium, iar organizatorii nu au făcut public un buget oficial pentru această ediție, dar putem deduce câteva cheltuieli foarte importante.

Pentru prima dată din 2019, gala în cadrul căreia se decernează „Balonul de Aur” se va desfășura într-un alt loc decât Théâtre du Châtelet, din Paris, capitala Franței. Pe lângă costurile pe care organizatorii le vor plăti pentru închirierea locației, aceștia vor mai trebui să asigure amenajarea scenei, producția audiovizuală, personalul, securitatea, logistica invitaților și realizarea trofeelor.

În 2026, cu ocazia împlinirii a șapte decenii de la primul „Balon de Aur”, câștigat de englezul Stanley Matthews în 1956, evenimentul are loc la Londra, după ce în ultimii 7 ani evenimentul a fost organizat de fiecare dată la același teatru din Paris. Astfel, de această dată spectacolul se desfășoară sub acoperișul uriașului teatru London Palladium.

Sala are o capacitate de aproximativ 2.286 de persoane, iar închirierea sa pentru un astfel de eveniment costă aproximativ 24.000 de lire sterline. În funcție de contractul încheiat cu locația, organizatorii vor mai trebui să plătească, de asemenea, și pentru instalarea camerelor, pentru iluminat, pentru covorul roșu și pentru alte lucruri ce pot genera cheltuieli suplimentare.

Cine plătește pentru organizarea galei Balonul de Aur

Încă din anul 2024, gala este coorganizată de UEFA și Groupe Amaury, grupul care deține publicațiile France Football și L’Équipe. Marca este deținută de Groupe Amaury, în timp ce France Football coordonează sistemul de votare. Forul european contribuie cu expertiza sa în fotbal și gestionează drepturile comerciale internaționale. Chiar dacă pentru acest eveniment cheltuielile pot ajunge la sume impresionante, recuperarea investiției se realizează din drepturile comerciale, sponsori, drepturi de difuzare și pachete de ospitalitate, ce pot presupune locuri premium, masă și experiențe asociate cu covorul roșu.

Cât costă trofeul Balonul de Aur. Din ce materiale este realizat

Deși aspectul său dă impresia unui trofeu din aur masiv, „Balonul de Aur” este, de fapt, realizat artizanal din metal. În realitate, premiul reprezintă o sferă metalică pe care se aplică un finisaj din aur, după care este așezată pe soclul din pirită, ce reprezintă un metal din clasa sulfurilor, denumit și „aurul nebunilor”. Realizarea manuală a acestui trofeu necesită până la 100 de ore de muncă, iar procesul începe cu aproximativ jumătate de an înaintea decernării.

Conform producătorului Mellario, corpul trofeului este format din alamă și este alcătuit din două emisfere îmbinate. Suprafața sa este lustruită și acoperită printr-o baie de aur, după care începe și construirea soclului. La final se gravează toate detaliile mingii, însemnele și anul ediției, iar numele câștigătorului, bineînțeles, se gravează în etapa finală. Estimarea aproximativă a producției este de 3.000 de euro, însă valoarea simbolică a acestui trofeu cântărește mult mai mult. Cel mai bun exemplu este faptul că, în anul 2017, o replică a „Balonului de Aur” câștigat de Cristiano Ronaldo în 2013, în luptă cu Messi și Ribery, a fost vândută într-o licitație caritabilă pentru suma de 600.000 de euro, potrivit Fanatik.ro.

Cât costă transportul, cazarea și securitatea vedetelor invitate

Transportul și cazarea sunt alte categorii importante, mai ales că invitații vin din toate colțurile lumii. Pe lângă fotbaliștii nominalizați, la Londra sunt așteptați antrenori, reprezentanți ai cluburilor, legende ale „sportului rege” retrase din activitate, dar și o mulțime de parteneri comerciali și jurnaliști.

Astfel, organizatorii trebuie să asigure bilete de avion pentru transportul aerian, mașini cu șofer pentru transferurile locale, camere de hotel pentru invitații ce vor rămâne în capitala Angliei peste noapte, securitate, protocol și catering. În total cheltuielile pentru sutele de invitați pot ajunge la sume cu șase zerouri.

Cât valorează câștigarea Balonului de Aur pentru un fotbalist

Pentru un fotbalist, câștigarea „Balonului de Aur” nu presupune și obținerea unei sume de bani pentru performanța obținută. UEFA nu oferă astfel de premii odată cu cel mai râvnit trofeu din fotbal la nivel individual, însă, în funcție de câștigător, acesta poate avea clauze stipulate în contractele cu clubul sau sponsorii. Spre exemplu, în cazul în care Kylian Mbappe va fi votat cel mai bun fotbalist al anului, atunci francezul ar da o adevărată lovitură financiară. Starul lui Real Madrid ar primi din partea clubului o sumă de 15 milioane de euro pentru această performanță.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avans de doar 5% pentru locuințe mai scumpe de 70.000 de euro. Senatul a votat schimbarea programului „Noua Casă”

Tinerii care vor să își cumpere o locuință prin programul guvernamental „Noua Casă” ar putea beneficia de condiții mai avantajoase […] Citește!

Schimbări importante în spitalele din România: Ministerul Sănătății vrea verificarea săptămânală a medicamentelor pentru a preveni crizele de aprovizionare

Ministerul Sănătății pregătește noi măsuri pentru a preveni situațiile în care spitalele rămân fără medicamente necesare tratării pacienților. Ministrul Alexandru […] Citește!

Veste bună pentru agricultura României: Exporturile de alimente au crescut puternic, iar importurile au început să scadă

România a reușit să reducă diferența dintre valoarea alimentelor și animalelor vii pe care le importă și cea a produselor […] Citește!

Cât a costat organizarea galei Balonul de Aur

Decernarea „Balonului de Aur” 2026 a avut loc luni, 26 octombrie. Evenimentul s-a mutat în acest an la Londra, întrucât […] Citește!

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Vama Otopeni. Banii fuseseră confiscați de la un pasager venit din Dubai

Aproape 700.000 de euro au dispărut din sediul Vămii de la Aeroportul Internațional Henri Coandă, după ce suma fusese reținută […] Citește!

CFR Cluj vrea să protesteze la meciul din Cupa României Betano

Nemulțumit de calendarul extrem de încărcat al celor de la CFR Cluj, Marius Șumudică (55 de ani) a lansat un […] Citește!

Omul care i-a marcat cariera lui Chivu, mesaj emoționant de ziua antrenorului lui Inter

Marian Bondrea, unul dintre primii antrenori ai lui Cristi Chivu din carieră, a vorbit despre succesului fostului său elev și […] Citește!

Adrian Mutu: „Anamaria Prodan nu s-a bucurat de victoria lui Reghe cu Rapid”

Adrian Mutu a făcut o serie de glume pe seama Anamariei Prodan, după victoria categorică obținută de FCSB în derby-ul […] Citește!

România vrea să țină software-ul rusesc departe de instituțiile statului până în 2035. Senatul a votat prelungirea interdicției

Autoritățile și instituțiile publice din România ar putea avea interdicție să achiziționeze, să instaleze sau să utilizeze anumite produse și […] Citește!

Schimbare majoră pentru fermierii din România: APIA pregătește un portal unic de aproape 94 de milioane de lei

Fermierii din România ar putea scăpa de o parte dintre procedurile administrative complicate în relația cu Agenția de Plăți și […] Citește!

Adrian Mutu, pregătit să revină pe banca tehnică: „Îmi face plăcere să lucrez cu ei”

Adrian Mutu (47 de ani), ultima dată tehnician la Petrolul Ploiești în perioada 31 decembrie 2024 - 17 martie 2025, […] Citește!

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv. Decizia Tribunalului București poate fi contestată

Tribunalul București a respins luni, 26 octombrie, cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu și […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete