Continuăm și în această ediție prezentarea clericilor ortodocşi din Argeș și Muscel victime ale persecuţiei comuniste imediat după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Vă prezentăm așadar prin ce au trecut preoții Ioan Petrescu din Vlădeștii Muscelului și Mihai Enescu din Bughea de Jos după ce au aderat la Mișcarea legionară.
Părintele Ioan Petrescu din Vlădeştii Muscelului, unul dintre iniţiatorii Mişcării Legionare din localitate
Ioan Petrescu s-a născut la 3 aprilie 1899, în familia preotului Ioan Petrescu din satul argeşean Bădeşti, comuna Pietroşani, de pe valea Râului Doamnei. După şcoala primară din satul natal (1906-1911), tânărul Petrescu a urmat Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti (1911-1920), apoi Şcoala Normală. El era îndrumat să devină preot şi învăţător pentru locuitorii din ţinutul natal. În anul 1920 este hirotonit preot pe seama Parohiei Vlădeşti, judeţul Muscel, aflată în apropierea satului natal, pe Valea Bratiei şi în apropierea Mănăstirii Aninoasa. Preotul Ioan Petrescu a slujit în vechea biserică de secol XVII, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. În plan politic, după 1932, preotul Petrescu a fost unul dintre iniţiatorii Mişcării Legionare din localitatea în care slujea. A activat în această grupare doar doi ani, deoarece avea să se înscrie în Partidul Naţional Liberal. Şi în acest partid a activat până la desfiinţarea organizaţiilor politice prin reforma constituţională a regelui Carol al II-lea din anul 1938. După război, a intrat în rândurile „Frontului Plugarilor”, însă fără a activa. Ca unul care figura în evidenţele fostelor organe poliţieneşti, prin Ordinul nr. 5 din 14/15 mai 1948 al Cabinetului Ministerului Afacerilor Interne, preotul Ioan Petrescu a fost arestat de Siguranţa Muscel. Fără niciun act juridic, din 20 octombrie 1948 este trimis în detenţie la Penitenciarul Aiud, iar în iunie 1949 transferat la Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Abia la 18 noiembrie 1950 este emisă Decizia nr. 177 a Ministerului Afacerilor Interne prin care preotul Petrescu primeşte o detenţie administrativă de 24 de luni colonie de muncă. În această hotărâre, conducerea MAI avea în vedere „comportarea rea” a părintelui în Penitenciarul Aiud. În spatele unei astfel de exprimări putea fi orice gest de protest al părintelui faţă de nedreptatea care i se făcea. Este trimis să muncească la canal, în colonia Capu Midia, apoi la 27 august 1953 la Oneşti. Transferul la muncă silnică nu îl scuteşte pe părintele Petrescu de anchetele Securităţii, adesea fiind interogat asupra activităţii sale politice din perioada interbelică. Din această ultimă colonie de muncă este eliberat la 30 aprilie 1954. Preotul Petrescu revine în mijlocul familiei şi în slujire, primind Parohia Dâmbovicioara din nordul fostului judeţ Muscel. Însă nu pentru mult timp. Pentru antecedentele sale, autorităţile comuniste îl suspectau în continuare de activitate contra ordinii de stat. La 17 octombrie 1959 este arestat de Securitatea regiunii Piteşti. La fel ca şi la prima arestare, părintelui Petrescu nu i se întocmesc documente juridice. La 9 mai 1960 este eliberat din arestul Securităţii.
Preotul Mihai Enescu din Bughea de Jos, în Mişcarea Legionară încă din perioada interbelică
Un slujitor ortodox rămas în conştiinţa credincioşilor musceleni este părintele Mihai Enescu. Acesta s-a născut la 7 februarie 1903, în localitatea Bughea de Jos, judeţul Muscel. După absolvirea Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, în 1924, se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Din cauza greutăţilor materiale nu reuşeşte să urmeze decât un an şi jumătate. Se întoarce în locurile natale, se căsătoreşte, pentru ca la 21 decembrie 1930 să fie hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae” din Voineşti, comuna Lereşti, judeţul Muscel, de către arhiereul Platon Ciosu în Catedrala patriarhală din Bucureşti. Slujeşte vreme de doi ani, pentru a se muta la Parohia Valea Româneştilor din Câmpulung Muscel. Un an mai târziu se angrenează în lupta politică iniţiată de Mişcarea Legionară care proclama deviza „România creştină”. Pentru aşa-zisă participare la rebeliunea legionară, la 15 februarie 1941 este condamnat de Tribunalul Militar Craiova la cinci luni închisoare corecţională. Întors între parohienii săi, preotul Enescu înţelege eşecul luptei politice şi caută să se implice numai în slujirea altarului. Pentru trecutul său politic este urmărit permanent, arestat, internat de mai multe ori în lagăre şi anchetat, deşi nu mai activa în niciun fel. Este apreciat de credincioşi, după cum se consemna în notele Securităţii din 1951: „Se bucură într-o oarecare măsură de încredere în rândul maselor, deoarece depune activitate religioasă, însă aduce şi greutăţi organelor administrative. Nu priveşte cu ochi buni regimul nostru democrat şi măsurile luate de guvern”. Din aceste motive şi, se pare, pentru suspiciunea de relaţii cu membrii grupului de rezistenţă anticomunistă „Arnăuţoiu”, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1952, părintele Enescu este arestat. După o anchetă sumară la Securitatea din Piteşti, la 30 iunie 1952 primeşte o detenţie administrativă de 24 de luni. Este trimis la muncă forţată la Capu Midia (1953), Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (septembrie 1953). La eliberare este din nou anchetat la Piteşti, mai apoi, prin Sentinţa nr. 2634 din 24 decembrie 1954 a Tribunalului Militar Bucureşti, condamnat la 15 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. În februarie 1955 este trimis la penitenciarul Gherla, iar din iulie acelaşi an, la Aiud. Este torturat fizic şi psihic în anchete şi pedepse cu izolarea, încât, la începerea reeducării orchestrate de colonelul Crăciun, părintele Enescu, practic, devenise o umbră de om. De altfel, chiar colonelul Crăciun încearcă să-l instrumenteze împotriva altor deţinuţi. În schimb, părintele Enescu a preferat să fie trimis în izolator, uneori manifestând comportamente psihice anormale. La puţin timp, trupul său a cedat. Conform certificatului medical, părintele Mihai Enescu a murit la 22 iunie 1959, orele 20:00, în închisoarea Aiud, cu diagnosticul „insuficienţă cardio-pulmonară acută, bronhopneumonie, psihoză”.
0 Comentarii