Două companii din Sebeș, una din industria lemnului și cealaltă din sectorul chimic, au fost trimise în judecată într-un dosar privind poluarea aerului și falsificarea unor documente de mediu. În același dosar sunt judecați și doi responsabili de mediu, un bărbat și o femeie, care lucrau pentru una dintre firme.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, faptele investigate s-ar fi petrecut în perioada 2022-2023. Cele două fabrici ar fi emis în atmosferă formaldehidă și oxizi de azot peste valorile prevăzute în autorizațiile de mediu, inclusiv în zone protejate.
Formaldehida, de peste trei ori peste limită
Expertiza realizată în dosar indică depășiri importante ale concentrațiilor de substanțe toxice. La fabrica de prelucrare a lemnului, formaldehida ar fi depășit de peste trei ori limita admisă într-o zonă locuită. În cazul societății din industria chimică, valoarea formaldehidei ar fi ajuns la aproape trei ori peste limita maximă, fiind constatate și depășiri la oxizii de azot.
Anchetatorii susțin că nivelurile respective puteau pune în pericol mediul, precum și sănătatea oamenilor și animalelor din apropiere.
Rapoartele de mediu ar fi fost modificate
Cei doi responsabili de mediu sunt acuzați că ar fi raportat valori nereale în documentele anuale. Potrivit procurorilor, probele ar fi fost analizate în mod repetat în laboratorul fabricii până când rezultatele deveneau favorabile obținerii vizei anuale pentru autorizația de mediu.
De asemenea, la verificările efectuate de un laborator extern, cei doi ar fi încercat să intervină asupra instalațiilor de depoluare, punctelor de prelevare sau echipamentelor tehnologice.
Toți cei trimiși în judecată sunt cercetați în stare de libertate. Ei sunt acuzați de poluare prin evacuarea în atmosferă a unor substanțe periculoase și de fals în înscrisuri sub semnătură privată.




























0 Comentarii