
Ce poți să ne spui despre cantonamentul din Slovenia? Cum este atmosfera la echipă?
– Condițiile sunt foarte bune, plus că, venind aici, este puțin mai răcoare și putem să ne facem antrenamentele mai bine. Atmosfera la echipă este foarte bună.
Ați stabilit, aveți meciuri amicale? Două, trei, patru, mai multe meciuri?
– Nu știu exact, cred că trei.
Colegii noi cum s-au adaptat?
– Cred că s-au adaptat foarte bine. Dar, cum mereu am făcut-o, cei care suntem mai vechi la echipă încercăm să-i integrăm cât mai bine. Pentru că ne sunt de ajutor, sunt jucători cu caractere, din ce am văzut și o să-i integrăm cât mai repede.
Există posibilitatea să mai vină sau să mai plece jucători?
– Nu știu exact, nu vreau să-mi dau eu cu părerea pentru că nu știu.
Cum sunt antrenamentele? Se pune accent pe partea fizică?
– Nu trebuie să ne plângem, dar, la orice început de cantonament, se merge mult pe partea fizică, pentru că trebuie să acumulăm. Antrenamentele sunt grele, așa a fost mereu și le vom duce la bun sfârșit așa cum trebuie și vom fi bine pregătiți.
„Este al 10-lea an pe care l-am petrecut aici. Mă simt foarte bine, sunt acasă, iubesc echipa”
Până când mai ai contract cu FC Argeș și ce va urma în viitorul îndepărtat pentru tine?
– Am intrat acum în ultimul an de contract cu FC Argeș. Pentru mine nu știu exact ce va urma după acest an. Vreau să mă bucur și, cum v-am zis mereu, este o mândrie pentru mine să port acest tricou, pentru că acest an este al zecelea pe care l-am petrecut aici. Mă simt foarte bine, sunt acasă, iubesc echipa. Nu știu ce aș putea să vă spun mai mult. Mă simt bine acum și nu știu ce va fi pentru mine după prioada de la FC Argeș.
Ce obiectiv ai tu la FC Argeș în următorul sezon?
– Obiectivul meu, personal, este, în primul rând, să fiu sănătos. Pentru că, cum bine știți, am trecut prin momente puțin mai delicate anul trecut. Vă dați seama că obiectivul meu este, în primul rând, echipa, rezultatele echipei. Adică trebuie echipa să fie bine. Eu, personal, trebuie să-mi fac treaba cât mai bine, să-mi ajut echipa cât mai mult posibil. Cam asta ar fi.
„Va fi o luptă puțin mai grea ca anul trecut, pentru că orice echipă nu ne va mai percepe ca o nou promovată”
Cum comentezi o declarație a antrenorului Bogdan Andone conform căreia obiectivului echipei este finala Cupei României și accederea în play-off?
– Suntem o echipă de tradiție, echipă bună, care a arătat anul trecut că se poate bate cu orice echipă de Liga I. Și este normal să jucăm în finala Cupei României și să fim în play-off-ul campionatului în sezonul viitor. De ce să nu fim?!
Am înțeles. Cum vezi tu lupta pentru play-off din campionatul viitor?
– Vă dați seama că echipele sunt foarte bine pregătite, cu transferuri noi, cu ambiție… Vă dați seama că va fi o luptă puțin mai grea ca anul trecut, pentru că orice echipă nu ne va mai percepe ca o nou promovată, ci ca pe o echipă de play-off, iar confruntările vor fi din ce în ce mai grele. Dar asta nu înseamnă că nu vom face tot posibilul să arătăm că suntem o echipă de play-off. Va fi destul de greu, da. Dar pentru asta muncim, acesta este obiectivul nostru și cu siguranță vom ajunge acolo.
Situația financiară cum este? Este totul la zi?
– Da, nu avem probleme din acest punct de vedere.
Ce le transmiți suporterilor acum din cantonamentul din Slovenia?
– Le transmit… Exact cum am făcut-o acum vreo 2 ani de zile… Vreau să le transmit că vom face tot ce depinde de noi să ne antrenăm 100% și să le facem numai bucurii, deoarece cu siguranță și ei merită.
Citește și Circulație cu restricții la Mioveni, sâmbătă, în timpul crosului
Citește și Piteştean convocat la Lotul Naţional de Handbal Tineret Masculin al României



0 Comentarii