Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Monica Althamer, director de program în cadrul Fundaţiei Metropolis, relatează cazul unei femei însărcinate care a aflat, în săptămâna a 12-a, despre o malformaţie minoră, pentru care există tratament. Părinţii au cerut informaţii şi au ales să facă tratamentul necesar la Spitalul Filantropia din Bucureşti. Ajunşi la unitatea medicală, însă, au avut parte de tratament degradant, nu li s-au oferit informaţii şi, în plus, li s-a recomandat să aştepte, deşi un medic german a transmis că procedura este de făcut urgent. Când au cerut eliberarea de documente care să le permită să facă tratamentul gratuit în străinătate au fost, de asemenea, refuzaţi. De Paştele catolic, oamenii au ajuns în Germania, iar procedura a fost făcută a doua zi de către un specialist german, care vorbeşte despre ”o consiliere extrem de slabă” făcută în România, potrivit News.ro.

Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Monica Althamer, director de program în cadrul Fundaţiei Metropolis, relatează, într-o postare pe Facebook, cazul unei femei, însărcinată, care a aflat în timpul unui consult despre o malformaţie minoră, pentru care există tratament.
”Povestea Larisei începe la 12 săptămâni de sarcină, când medicul ginecolog observă o vezică urinară mărită şi recomandă un consult de medicină materno-fetală. Megavezica se tratează intrauterin prin montarea unui shunt vezico-amniotic de către un ginecolog supraspecializat. Fără intervenţie, presiunea din vezică distruge progresiv rinichii. În paralel, scade lichidul amniotic, esenţial pentru dezvoltarea plămânilor. Experţii europeni recomandă ca intervenţia să se facă între 11-16 săptămâni de sarcină”, explică Monica Althamer.
Potrivit acesteia, familia a contactat un navigator de pacienţi, pentru a afla ce drepturi legale au şi pentru informaţii privind centrele de referinţă din România în care s-ar putea face această procedură.
”În paralel sunt îndrumaţi spre unul din pionierii acestei proceduri, profesorul german Thomas Kohl, şeful Centrului de Chirurgie Fetală şi Terapie Minim Invazivă (DZFT), University Medical Center Mannheim. Profesorul Kohl a insistat că nu mai e timp de pierdut, că shuntul trebuie montat urgent. Părinţii decid să încerce mai întâi în ţara lor. Îşi lasă copiii de 2 şi 4 ani acasă şi pleacă în toiul nopţii spre Spitalul Filantropia din Bucureşti, în speranţa că intervenţia poate fi făcută la timp. Ajunşi aici, se ciocnesc de o realitate greu de descris”, povesteşte Monica Althamer.



0 Comentarii