
Lumea se mișcă și cine nu înțelege asta rămâne în bula lui strâmtă și revanșardă. Și spunem asta fiindcă politica și administrația merg mână în mână cu fotbalul, pe axa Pitești-Mioveni.
De când FC Argeș e pe val și alb-violeții își dispută meciurile de acasă la Mioveni, administrația de aici ține foarte aproape de Pitești și de primarul Gentea, asigurând toată infrastructura de care echipa fanion a județului are nevoie, începând cu stadionul care să corespundă la standardele SuperLigii.
Deloc întâmplător, echipa forte din administrația Mioveniului, reprezentată de primarul Aurel Costache și directorul Nicolae Tudose de la Servicii Edilitare (societatea care gestionează și îngrijește stadionul) a ținut neapărat să vadă meciul Argeșului cu FCSB în compania primarului Cristian Gentea.
Cei trei lideri PSD, din Pitești, respectiv Mioveni, s-au bucurat împreună și au țipat împreună când Yannis Pârvu a marcat golul victoriei împotriva FCSB. Iar pozele prezentate de noi sunt relevante că există oameni cerebrali și altruiști în administrație, gata să lase orice orgolii deoparte și să facă echipă atunci când interesul argeșenilor o cere. Chapeau, Pitești! Chapeau, Mioveni!
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și SuperLiga, etapa a 23-a. Când se dispută meciul Metaloglobus – FC Argeș
Citește și Bogdan Andone, pe radarul unei echipe din străinătate




0 Comentarii