Web Analytics
scris duminică, 21.12.2025

Ministrul interimar al Apărării Radu Miruță, reclamat la CNCD pentru rasism

Ministrul intermimar al Apărării, Radu Miruță, este vizat de o plângere oficială la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în urma unor afirmații cu tentă rasistă.

„Dar nu mă mut ca țiganul cu cortul. Stau unde am stat, într-un apartament în zona Iuliu Maniu, în sectorul 6” – aceasta este declarația în urma căreia Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a primit o plângere din partea organizației „Roma for Democracy”.

Citește și: România, punct cheie pe harta traficului de persoane în dosarul Epstein

Declarația controversată a ministrului Economiei a inflamat opinia publică, iar sociologii au apreciat că formularea folosită este discriminatorie. Specialiștii subliniază că, deși astfel de stereotipuri sunt adânc înrădăcinate, folosirea lor de către politicieni aflați la vârful statului român este inadmisibilă.

Organizația „Roma for Democracy” a emis un comunicat în urma ieșirii publice a oficialului. În cadrul acestuia, ONG-ul acuză că expresia utilizată de Miruță este inacceptabilă într-un stat democratic și profund jignitoare pentru o parte dintre cetățenii României.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită