Web Analytics
scris marți, 11.11.2025

ANPC a verificat peste 570 de IFN-uri şi a dat amenzi de aproape 1,5 milioane de lei

Reprezentanţii ANPC au anunţat, marţi, că Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă – Direcţia Produse şi Servicii Bancare, Nebancare şi Administratori de Credite, prin Serviciul Produse şi Servicii Financiare, a iniţiat o acţiune tematică de control la nivel naţional, având ca obiectiv verificarea respectării drepturilor şi intereselor consumatorilor de către instituţiile financiare nebancare (IFN-uri), inclusiv a celor organizate sub forma caselor de amanet care acordă credite cu primire de bunuri în gaj, conform legislaţiei privind protecţia consumatorilor de produse şi servicii financiare.

ANPC a verificat peste 570 de IFN-uri şi a dat amenzi de aproape 1,5 milioane de lei

Reprezentanţii ANPC au prezentat rezultatele parţiale ale controalelor, având în vedere că verificările sunt în desfăşurare. Astfel, au fost verificate 573 IFN-uri, dintre care la 326 s-au constatat abateri de la prevederile legale. Au fost date amenzi de 1,47 milioane de lei, fiind dispuse 104 măsuri complementare.

Citește și: Un nou scandal zguduie Consiliul Judeţean. Şeful de la Evidenţa Populaţiei Argeş, acuzat de un superior de la Bucureşti că a blocat digitalizarea oficiilor de stare civilă din judeţ. Directorul de la Evidenţa Populaţiei pe ţară afirmă că judeţul Argeş utiliza o bază de date proprie, paralelă cu cea naţională

Principalele abateri constatate au fost: practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive, precum dobânzi excesive, clauze înşelătoare, anatocisme ascunse ”dobândă la dobândă”; aplicarea nelegală a comisioanelor (comisioane raportate la valoarea totală împrumutată, nu la soldul curent al creditului, perceperea dublă a comisionului de analiză a dosarului); neconformităţi în documentaţia contractuală (informaţii incomplete în Fişa Standard la Nivel European, lipsa precizărilor în mod clar şi concis privind calcularea DAE, lipsa exemplului reprezentativ şi a avertizărilor privind consecinţele neplăţii).

Alte nereguli descoperite au fost încălcarea dreptului consumatorului de alegere a modalităţii de rambursare (rate egale sau descrescătoare) fără posibilitatea unei alegeri informate; în formele de publicitate, lipsa exemplelor reprezentative care să detalieze caracteristicile, costurile şi condiţiile produselor oferite; nerespectarea condiţiilor legale privind declararea scadenţei anticipate (înainte de împlinirea a 90 de zile consecutive de restanţă).

Comisarii au decis să fie restituite sumele încasate nelegal consumatorilor prejudiciaţi (comisioane sau costuri nejustificate), să înceteze practicile comerciale incorecte şi să fie remediate deficienţele, să fie modificat documentului standard Formular Standard la Nivel European, pentru includerea tuturor informaţiilor conform prevederilor legale.

ANPC îi sfătuieşte pe consumatori să acorde o atenţie sporită condiţiilor contractuale şi să îşi exercite drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare.

”Pentru contractele încheiate înainte de 11.11.2024, consumatorii pot solicita plafonarea nivelului dobânzilor, DAE-ului sau costului total al creditării, conform Legii nr. 243/2024, prin cerere scrisă adresată IFN-ului. Dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, IFN-ul creditor este obligat să reducă aceste valori prin act adiţional la contractul în derulare”, au transmis reprezentanţii ANPC.

Ei au recomandat ca, la încheierea unui contract de credit, consumatorul să analizeze cu atenţie clauzele contractuale, în special durata contractului, valoarea totală plătibilă, care include suma împrumutată, dobânzile, comisioanele, taxele şi orice alte costuri asociate, valoarea dobânzii penalizatoare aplicabile în caz de întârziere la plată.

De asemenea, consumatorul are dreptul legal de a alege modalitatea de rambursare a creditului, respectiv rate egale sau rate descrescătoare.

Comisarii ANPC au explicat că, în cazul ratelor egale, valoarea ratei lunare este constantă pe toată durata contractului, însă dobânda totală achitată este mai mare, iar cazul ratelor descrescătoare, ratele sunt mai mari la începutul perioadei contractuale, scăzând treptat până la final, iar dobânda totală achitată este mai mică.

Reprezentanţii ANPC au menţionat că, în situaţia în care consumatorul informează creditorul despre modificarea situaţiei sale financiare, creditorul are obligaţia de a renegocia condiţiile contractuale şi de a recalcula ratele, cu acordul consumatorului, ţinând cont de gradul de îndatorare actual al acestuia.

Totodată, ANPC a informat că dobânda penalizatoare aplicată creditelor restante nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzii contractuale, în situaţiile în care consumatorul sau soţul/soţia acestuia se află în una dintre următoarele situaţii: şomaj, reducere semnificativă a venitului (cel puţin 15% din valoarea acestuia), decesul unuia dintre titulari.

Această dobândă se aplică până la încetarea situaţiei care a generat dificultăţile, dar nu mai mult de 12 luni, iar în caz de deces, nu mai puţin de 6 luni.

Citește și: Stomatologul Ionuţ Costache îl blochează pe „Benny Păcănele” cu proiectul mall-ului de la hotel Muntenia

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...