Cinci copii români, smulși din familiile lor de către serviciile sociale britanice, au aprins, recent, scânteia unui infern urban la Leeds. Iată cum vede întreaga situație Ionuț Neacșu, un asistent social piteștean, fost angajat la DGASPC Argeș și premiat pentru profesionalism în România și care, în prezent, locuiește și lucrează în domeniul protecției copilului în Comitatul Buckinghamshire din Marea Britanie.
„E anul 2024, dar pe străzile din Anglia parcă ne-am întors în Evul Mediu.
„Să fim clari: asta nu e o acțiune, e o reacțiune explozivă. Ani de frustrare și neîncredere au erupt într-o noapte de violență oarbă. Dar cui folosește acest carnagiu? Cu siguranță nu copiilor pe care pretindem că îi protejăm. Realitatea crudă ne lovește în față: acești copii sunt acum victime duble. Întâi „salvați” de un sistem rece și impersonal, apoi abandonați de propria comunitate în vâltoarea furiei distructive. Fiecare piatră aruncată, fiecare geam spart e un cui în sicriul reunificării lor familiale.
Să spunem lucrurilor pe nume: autoritățile nu se joacă de-a răpirea. O spun ca om care lucrează în sistem de aproape 10 ani. Când iau copii dintr-o familie, există dosare groase, dovezi concrete, suspiciuni de abuz, neglijență sau altele asemnea. Nu e un capriciu birocratic, e ultima lor soluție. Dar asta justifică oare răspunsul violent al comunității?”, se întreabă Ionuț Neacșu.
Acesta are un mesaj și pentru autoritățile britanice: „Deschideți ochii! Sensibilitatea culturală nu e un moft, e cheia păcii sociale. Un sistem rigid crapă sub presiune, unul flexibil supraviețuiește. Aveți responsabilitatea de a construi poduri, nu ziduri”… „Concluzia e amară: în acest haos nebunesc, copiii sunt cei care pierd totul. Iar noi, ca societate «civilizată», am eșuat lamentabil în a-i proteja. Fiecare parte implicată poartă o parte din vină pentru acest dezastru. Alegerea de azi va defini comunitatea de mâine. Iar copiii, motivul aparent al acestui conflict, așteaptă ca adulții să se comporte, în sfârșit, ca niște adulți responsabili”, mai spune acesta.
Citește și Un exemplu pentru primarii argeşeni: un edil englez care strânge gunoiul
0 Comentarii