# Preotul şi asistentul social Ionuţ Neacşu şi-a făcut o carieră în Anglia
Fondator al Asociației Sprijin pentru Viață,  inițiatorul campaniei „Crăciunul într-o cutie de pantofi” care a făcut mulți copii săraci fericiți, de sărbători, Ionuț Neacșu, asistent social și preot prin vocație s-a remarcat ca un sufletist neobosit în domeniul social în Argeș. Asta până acum un an și jumătate când a ales să își ia familia  și să plece pentru a  lucra în domeniul protecției copilului în Comitatul Buckinghamshire din Marea Britanie. Motivele pentru care a părăsit țara? Dezamăgire față de indiferența unei societăți care se cramponează să conserve un comportament  egoist față de semeni, un sistem birocratic nefuncțional, dar și dezamăgirile personale și dorința de a oferi un viitor mai bun proprilor copii și familiei, toate aceste mărturisiri ni le-a făcut Ionuț Neacșu într-un interviu pe care ni l-a acordat, de acolo, din Anglia.

# Cum ai decis să pleci? Ce te-a determinat să iei decizia plecării?
– Viața este o pendulare permanentă între diferite hotărâri care ne pot influența mai mult sau mai puțin. Am realizat că vin momente în viața noastră când anumite decizii ne pot scoate din umbra mediocrității în care ne zbatem, ne fac participanți activi la propria viață devenind astfel co-creatori ai vieții, și nu victime ale circumstanțelor sociale/politice ori chiar personale pe care dăm vina de câte ori ceva nu merge în direcția dorită. Vine un moment în care ești dispus să renunți la tot pentru a deveni cel ce vrei să devii, cea mai bună versiune a ta, indiferent de ce zic ceilalți, de câți se împotrivesc sau îți spun că e imposibil. Vine un moment în viața noastră când ne hotărâm că este mai înțelept să ne trăim visele indiferent de riscuri, decât să le reprimăm în străfundul conștiinței făcând astfel loc regretelor de mai târziu. La un nivel superficial voi spune că decizia plecării a fost luată ca urmare a dezamăgirilor și frustrărilor că nu mă pot adapta unei societăți care de 27 de ani tot se chinuie să facă tranziția de la comunism la capitalism, dar m-am înșelat. La acest nivel am tot găsit vinovați pentru situația în care m-am aflat, în sistemul politic, administrativ, cel de educație, de sănătate ș.a.m.d. Puținul pe care am încercat să-l construiesc în țară am simțit că nu aduce un plus valoare pe termen lung societății pentru că societatea pur și simplu este alcătuită din noi – iar noi încă tolerăm ce spunem că nu ne place, încă acceptăm mojiciile celor care ne conduc, înghițim ce nu vrem, iar apoi regurgităm aceste frustrări în propriile familii sau în mediul social apropiat. Am spus STOP acestui mod de a privi lucrurile, mi-am dat seama că sunt incapabil să produc schimbări  majore în societate aşa cum credeam și că nu mă pot adapta societății așa cum este la ora actuală. Am spus într-o bună zi „Doresc un altfel de viitor pentru copiii mei. Vreau să le creez circumstanțele și premizele că vor crește într-o societate în care sunt respectați pentru ceea ce sunt ca oameni și nu pentru alte pseudo-valori reprezentate de situația materială sau gradul de șmecherie vs. tupeu pe care să își dezvolte ca abilități de bază pentru supraviețuire”. Și punându-le cap la cap, am luat decizia de a părăsi România fără regrete și fără priviri peste umăr. Am renunțat la tot în țară, am păstrat în inimă părinții, prietenii și tot ce mi-a fost drag și am ales să plec în Anglia unde îmi pot exercita profesia pe care o iubesc – asistența socială. Am luat decizia să iau familia cu mine pentru că am vrut să le ofer copiilor mei șansa de a nu pierde linia de start în cursa vieții. Nu-mi pot imagina clipa în care m-ar privi peste 20 de ani și m-ar întreba acuzator de ce nu le-am oferit o șansă reală la dezvoltare personală și profesională dacă am avut oportunitatea să fac asta? Ce scuze aș fi putut avea, că vreau să schimb lumea, că am vrut să fac societatea un pic mai bună și ce folos? Cu ce preț? Nu-mi puteam imagina cum arăta fiul meu în clasa I cărând un ghiozdan uriaș cu cărți, ori cum am stat ore întregi la Urgență pentru un control și apoi am renunțat plecând spre casă oprind în prima farmacie și luând medicamente după ureche. Pur și simplu am refuzat să mai accept aceste lucruri și am făcut-o luând o decizie radicală de a părăsi acest sistem decât să încerc să mai schimb ceva. Acum, de pe terasa casei unde abia ne-am mutat îmi reamintesc că visul meu a fost să-mi beau cafeaua liniștit dimineața pe terasa casei, să ascult păsărelele în grădină și să mă las inspirat de tot ce e frumos în jur, să plec zâmbind la serviciu și să lucrez într-un domeniu în care să produc schimbări reale în viața unor copiii aflați în situații vulnerabile.

„Asistența socială în Anglia nu înseamnă ajutoare  sociale și beneficii acordate după ureche”

# Experiența profesională la noul loc de muncă. Ce este diferit față de ce este în țară?
– Nu putem compara sistemele din cele două țări pentru că ele reflectă o realitate diferită a stării de fapt din cele două țări. Dacă s-ar aplica în România legislația din UK privind protecția copilului, probabil că pentru peste jumătate dintre copii s-ar aplica o măsură de protecție specială. Din orice unghi am privi, o societate este alcătuită nu doar din elitele cu care se mândrește (și noi românii avem o obsesie cu „mândria de a fi români”) ci și cu cei aflați la periferia societății, cei din coada clasamentului care apar mai puțin în statistici și care sunt importanți doar când li se cere votul sau când sunt folosiți ca masă de manevră de cine are puterea și știe să își urmărească interesele. Cum pune o societate în aplicare măsurile sociale pentru aceste categorii sociale (copii abuzați, copii sau adulți cu nevoi speciale, persoane vârstnice vulnerabile etc.) dă clar o imagine a acelei societăți și a locului pe care îl ocupă în rândul societăților așa zis – civilizate. Am avut surpriza plăcută să constat aici că motivul pentru care noi suntem unde suntem, iar englezii sunt unde sunt, se datorează în mare parte și respectului cu care se tratează acest subiect sensibil: grija pentru cei vulnerabili. Asistența socială în Anglia nu înseamnă ajutoare sociale și beneficii acordate după ureche, nu înseamnă nici măcar zeci de legi și ordonanțe de urgență care reglementează schimbări și schimbări ale altor schimbări, ci înseamnă doar câteva legi de bază, proceduri clare care se respectă cu religiozitate și o atenție cu totul deosebită acordată „clientului” și nu – „beneficiarului” ca la noi – unde din start poziționezi persoana în dificultate pe palier inferior ci „clientului” unor servicii, partener de dialog care decide, sau nu, să se înroleze în acest parteneriat. După ce am depășit șocul în care am constatat că în Anglia statutul asistentului social este pe un palier asemănător cu al polițistului sau al lucrătorului din sectorul de sănătate și este respectat atât în interior cât mai ales în societate, am fost șocat să constat că rotițele sistemului funcționează, singura ta grijă este să știi meseria pentru care ți-ai luat angajamentul să prestezi. Eu lucrez într-o autoritate locală la 60 de km de Londra – Bukinghamshire, similară DGASPC Argeș, cu atribuții asemănătoare, ca să păstrăm comparația, și activez pe sectorul Court and Child Protection. Munca în sine este grea pentru simplul fapt că ea se face „pe bune”, că trebuie să aduci plus valoare în viața familiilor sau a copiilor pe care-i reprezinți și îți asumi în totalitate rezultatele fără a avea pe cine să dai vina pentru nereușite. Sistemul este alcătuit și gândit în jurul nevoii copiilor. Sunt o grămadă de agenții/fundații/instituții care se ocupă de diferite paliere de nevoi, iar rolul meu ca asistent social este să-i încheg într-o structură care să lucreze cot la cot cu familia și care să ajute familia să depășească momentul sau perioada de dificultate pentru care se află în atenția autorităților. Se produc schimbări în bine – cazul iese din atenția noastră. Nu se produc și familia dovedeste rea-voință, se pot lua măsuri legale în Curte/Tribunal dar asta după ce se epuizează toate celelalte alternative în care famila încă își poate exercita drepturile. Legendele care tot circulă pe Facebook cu copii luați de Social Services pentru o ceartă administrată de părinți și dați spre înfiere sunt din punctul meu de vedere neveridice și menite să intoxice opinia publică. O țară în care drepturile copilului sunt respectate cu sfințenie aplică măsuri să se asigure că asta se întâmplă. Dar le aplica. Unul din drepturile fundamentale ale copilului este cel la educație. Ce se întâmplă în România cu copiii care renunță la școală din neglijența părinților sau alte motive? Absolut nimic! În Anglia riști să îți pierzi copilul când îl lipsești de drepturi fundamentale precum cel la educație și nu ești dispus să colaborezi cu cei ce doresc să te ajute. În sistemul în care lucrez nu există hârtii, nu se semnează sau ștampilează nimic. Totul este înregistrat electronic, dosarele copiilor, baza de date ce poate fi accesată în legatură cu tot istoricul acestuia, toată munca făcută de asistenții sociali care s-au intersectat cu familia de-a lungul anilor.
# De ce ne pleacă oamenii de valoare?
– Oamenii aleg să plece din România pentru diverse motive. Unele sunt legate doar de schimbarea statutului financiar, altele legate de schimbarea unui mod de viață. Mulți dintre cei care aleg doar alternativa îmbunătățirii situației financiare, fac sacrificii imense, mulți tineri locuiesc în share houses (locuințe comune), acceptă orice job indiferent de calificarea pe care o aveau în țară și fac asta cu scopul de a trimite bani în țară copiilor sau familiei rămase acasă. Prețul plătit este de multe ori dezmembrarea familiei, privarea copiilor de unul sau ambii părinți, umilințe îndurate în joburi de joasă calificare și regretul că România nu le poate oferi șansa unor venituri decente. În 2012 am înființat un centru de zi pentru copiii ai căror părinți erau plecați la muncă în străinătate „Șansa la Copilărie” beneficiarii fiind preluați ulterior de Organizația „Salvați Copiii”. Dramele copiilor rămași acasă fără părinți, sunt greu de descris. Din păcate cunosc acest subiect prea bine. Altă categorie alege să plece din România dezamăgită în primul rând de societatea per ansamblu, de modul în care suntem conduși, de faptul că sistemele, fie ele de educație, de sănătate și toate celelalte funcționează defectuos și uneori (eu unul așa am simțit), în multe cazuri nu în favoarea cetățeanului, ci împotriva lui. După ce încerci „n” variante de a schimba în bine lumea din jurul tău și eșuezi, alegi varianta extremă, schimbarea sistemelor cu tot ce vine asta la pachet. Alegi pur și simplu o structură/o societate care îți dă șanse reale de dezvoltare, o societate care te respectă ca individ și care îți cere doar să îi oferi ce ai mai bun profesional, să-l respecți pe cel de lângă tine și să-ți plăteşti cinstit taxele. Eu asta am ales. Și nu regret nici o secundă. Recunoașterea muncii mele în țară a fost făcută de oamenii care au crezut în ceea ce am făcut, oamenii care nu și-au pierdut speranța că societatea se poate îndrepta spre o altă paradigmă de gândire în care să primeze calitatea serviciilor în defavoarea lucrului de mântuială, o societate în care omul sau drepturile lui să nu fie doar pe hârtie și în care, se înţelege, societatea nu e reprezentată doar de elite, ci și de cei vulnerabili. ONG-ul pe care l-am creat în 2005 a adus în județ doi ani consecutiv, 2014 și 2015, premiul pentru cel mai bun asistent social din România pentru două categorii diferite. În 2013 ambasadorul Olandei în România tăia panglica primului centru de zi pentru copiii romi din județ – Plato School din comuna Călinești. An de an campania „Crăciunul într-o Cutie de pantofi” a oferit mii de cadouri, a adus bucurie unor copiii care greu aveau șansa unui zâmbet în preajma sărbătorilor. Din păcate, nimic din toate astea nu m-au făcut să continui lupta și să continui acest drum în România, pentru că sentimentul meu a fost de neputință în fața unor forțe care doresc să țină oamenii vulnerabili, a unor forțe care decapitează unori orice inițiativă de schimbare în bine.