Web Analytics
scris joi, 07.07.2011

Jurnalistul Daniel Militaru şi-a lansat aforismele pe piaţa literelor

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” a fost, joi, 29 iulie, gazda unei triple lansări de carte, de astă dată a jurnalistului şi scriitorului Daniel Militaru. La eveniment au participat Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii, avocatul Dan Ioan Panţoiu, profesorul Marin Ioniţă, scriitoarea Denisa Popescu, profesorul Vasile Ghiţescu, jurnalistul Mihai Golescu, epigramistul Traian Gărduş, venit tocmai din Canada şi alţi jurnalişti şi oameni de cultură.
Cele trei cărticele de buzunar au apărut la Editura Sesam, al cărei manager este chiar autorul celor trei cărţi. Intitulate sugestiv „Fabrica de gânduri”, „Umor din culpă” şi „Şah la creier”, cărţile lansate cuprind aforisme şi cugetări, dedicate de autor regretatului său frate, Virgil Militaru, un cunoscut caricaturist piteştean, părinţilor săi, dar şi „tuturor celor care mi-au vrut binele, dar n-au reuşit să mi-l ia”. Vorbitorii au prezentat în cuvinte elogioase personalitatea şi creaţia jurnalistului Daniel Militaru. „În cazul textelor umoristice, nu trebuie să fii nici prea ascuţit, dar nici să nu cazi în pamflet, să reuşeşti să provoci nu hohotul de râs, ci acel zâmbet în colţul gurii, dar mai ales în colţul minţii.”, a spus scriitoarea Denisa Popescu. „Sub aura de glumă, de umor, se ascunde viaţa noastră, cu calităţile şi defectele ei.” (Octavian Sachelarie) Prieten al lui Daniel Militaru, avocatul Dan Ioan Panţoiu a spus că acestuia îi place să se autodenumească „preanefericitul Daniel”, iar în replică, bunul său amic umorist l-a „pârât” auditoriului despre intenţia sa de a-şi publica o carte numai atunci când va găsi şi titlul potrivit pentru ea. Cartea este deja scrisă, însă, potrivit destăinuirilor conspirative ale domnului Militaru, scriitura îşi aşteaptă titlul potrivit pentru a vedea tiparul. La finalul manifestării, autorul a dăruit fiecărui invitat şi jurnalist câte un exemplar din fiecare carte, împreună cu autograful său.   (Adriana Gândilă)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...