De ce mi-e dor de monarhia pe care nu am cunoscut-o niciodată

Am avut o stare specială la funeraliile Reginei Ana de la Curtea de Argeș. Dincolo de emoția momentului, am avut o stare paradoxală de bine. Da, știu, veți spune imediat: cum poți să ai o stare de bine la niște funeralii? Vă dau imediat explicația. Mi-a făcut mare plăcere să văd Familia Regală cu toată distincția, simplitatea, eleganța și mai ales normalitatea ei. Mi-a făcut mare plăcere să îl văd și pe fostul principe Nicolae, un tânăr charismatic și foarte, foarte uman (dovadă și lacrimile sale necenzurate). Dar până la urmă de unde această stare de bine? Din faptul că văzând și urmărind Familia Regală de la câțiva metri, fie și doar pentru mai puțin de două ore, m-am simțit ca după o detoxifiere de clasa noastră politică atât de antipatică, ineficientă, coruptă și arogantă. O clasă pe care o văd aproape zilnic prin ziare. La TV am încetat de luni bune să mă mai uit la politicieni. Văzând Familia Regală la Curtea de Argeș, nu am putut să nu mă gândesc – ca într-o antiteză extremă și spontană – la clasa politică din Argeș. La cei 17 parlamentari aleși acum aproape patru ani. Ce s-a ales de… aleșii poporului argeșean? Cinci dintre ei au fost trimiși în judecată, alți doi – Bogdan Niculescu Duvăz și Daniel Constantin – nu au făcut absolut nimic pentru județul care i-a votat, iar restul sunt vizibili, mai mult cu fața și mai puțin cu fapta. Un bilanț deloc onorant. Acum, după ce ați lecturat bilanțul activității celor pe care i-ați votat, faceți un exercițiu: uitați-vă cinci minute la trăsăturile parlamentarilor argeșeni și spuneți câți dintre ei vă inspiră încredere și respect. Și nici nu trebuie să îmi spuneți răspunsurile le știu. Sunt o axiomă.
Priviți apoi chipurile principesei Margareta și fostului principe Nicolae, ca și pe cele ale celorlalți membri ai Familiei Regale. Vă inspiră ceva negativ? Cu siguranță că nu.
Care e diferența dintre Familia Regală și famiglia politică din Argeș? Atitudine și altitudine morală. O diferență care face ca mie unul să îmi fie dor de monarhia pe care nu am cunoscut-o niciodată. De regii și reginele României pe care nu i-am văzut decât în poze și filmări de arhivă. Mi-e dor de monarhia ce generează respect, decență și civilizație, nu de clasa politică ce naște monștri, dejecții verbale, atitudini superioare, discursuri cu limbaj de lemn și sete de furt pe picior mare. Uitați-vă la monarhiile din Suedia, Danemarca, Norvegia, Olanda sau Spania. Nu-i așa că uitându-vă la cum e acolo vă vine să uitați de politicienii noștri?
Vor fi cu siguranță unii care vor spune că Regina Ana n-a fost regina României, că nu a condus țara nici măcar o secundă. Da, nu a condus-o. Dar în sufletele multor români  Majestatea Sa a fost și va rămâne regina pe care nu au avut-o niciodată. Asta poate și pentru că Regina Ana și Regele Mihai au fost cu greu lăsați să vină în România după Revoluție. Clasa politică fesenistă de atunci din care s-au dezvoltat numeroșii corupți de azi avea o teamă de monarhie și mai ales de numeroșii nostalgici ai monarhiei.
Mai are monarhia vreo șansă acum la mai bine de 26 de ani de la Revoluție? După 26 de ani de clase politice execrabile, România are nevoie de altceva. De o schimbare din temelii a celor care fac legea și legile. 
Denis Grigorescu