Deputatul Mihai Deaconu, secretar general al PND la nivel naţional a susținut săptămâna trecută o declarație politică în plenul Camerei Deputaților despre cazul Brădet și asumarea de responsabilități în sănătate. Parlamentarul consideră că s-au lansat acuzații premature la adresa fabricii de la Brădet privind faptul că brânza produsă de aceștia ar fi sursa îmbolnăvirii copiilor diagnosticați cu sindrom hemolitic-uremic. „Nu am vrut să atac pe nimeni direct, dar ca deputat de Argeș, nu am putut să nu intervin în situația aceasta dramatică și alarmantă care se perpetuează de mai bine de o lună de zile în județul nostru. Este posibil să se fi găsit această bacterie în brânza de la Brădet, dar să găsești un țap ispășitor după o lună de zile după ce s-au întâmplat atâtea cazuri…. Este un gen în România să găsim vinovat pe cel care pleacă capul și atunci îl tragem pe acela. Mi se pare că prea ușor s-a pus această etichetă de vinovat pe capul unui responsabil al unei mici firme de produse lactate. Am făcut apel la cei care trebuiau să depisteze de la început sursa acestei bacterii. Dacă aș fi factor de răspundere, un bun specialist, nu acuzam o persoană de toate relele care s-au întâmplat în ultima lună de zile. Am făcut apel la solidaritate din partea celor care trebuiau să depisteze de la început cauza acestei bacterii”, a precizat Mihai Deaconu. Declarația acestuia din plenul Camerei Deputaților a fost apreciată și susținută de mai mulți parlamentari. A.V.
articol scris joi, 10 martie 2016
Deputatul PND Mihai Deaconu: „Dacă aş fi fost factor de răspundere, nu acuzam o persoană de toate relele care s-au întâmplat în cazul îmbolnăviii bebeluşilor”

Distribuie!
Atac cibernetic uriaș în Republica Moldova: datele a 750.000 de persoane au ajuns la hackeri. Maia Sandu convoacă Consiliul de Securitate
Republica Moldova se confruntă cu un incident de securitate cibernetică de amploare, după ce persoane neautorizate au reușit să extragă […] Citește!
Blocaje la granița dintre Turcia și Bulgaria: Protestul transportatorilor provoacă aglomerație pe ambele sensuri
Transportatorii români care tranzitează frontiera dintre Turcia și Bulgaria se pot confrunta cu întârzieri importante, după izbucnirea unui protest spontan […] Citește!
Atenție la ofertele de vacanță de pe internet! Escrocii trimit facturi false pe WhatsApp și cer bani în conturi bancare
Românii care caută oferte de vacanță pe internet sunt avertizați asupra unei noi metode de înșelăciune, prin care persoane necunoscute […] Citește!
Furturi de motorină din autobuzele STB. Percheziții în București și două județe
O anchetă privind dispariția unor cantități importante de combustibil din autobuzele unei societăți de transport public din București a dus […] Citește!
Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie. Avertisment pentru constructori: prețurile materialelor și lucrărilor ar putea crește
O nouă scumpire a motorinei ar putea pune presiune pe firmele de construcții din România chiar înainte de finalul anului. […] Citește!
Scandal uriaș la o cabană din Sibiu: Camere ascunse în prize, inclusiv în baie. Polițiștii au făcut percheziții și au ridicat mai multe dispozitive
Un sejur la o cabană de pe Valea Avrigului, în județul Sibiu, s-a transformat într-o experiență tulburătoare pentru doi soți […] Citește!
Fotbalist de 26 de ani, găsit mort după ce fusese dat dispărut
Andrei Petrache, un fotbalist în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe 2 octombrie, a fost găsit mort. Anunțul […] Citește!
Explozie a prețurilor la gaze în Europa. Pragul de 100 de euro pe MWh, depășit pentru prima dată din 2022
Piața europeană a gazelor naturale trece printr-un nou episod de scumpiri puternice, chiar înaintea sezonului rece. Miercuri, prețul de referință […] Citește!
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curții de Apel București
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis miercuri seară judecătorii Curții de Apel București. Magistrații au admis contestația procurorilor […] Citește!
Atac cu drone în Marea Neagră: O navă care venea spre Constanța, lovită în largul Bulgariei
Un nou incident grav în Marea Neagră ridică semne de întrebare privind siguranța transportului maritim în apropierea coastelor României și […] Citește!
Vin noi valuri de scumpiri! Banca Mondială anunță creșteri de 18% la alimente până în 2027
Prețurile alimentelor ar putea înregistra o nouă creștere semnificativă la nivel mondial, într-o perioadă în care conflictele armate, costurile ridicate […] Citește!
Un român, martor la tragedia feroviară din Spania. A sunat la 112 și a intervenit pentru salvarea răniților
Un român s-a numărat printre primii martori care au alertat autoritățile după gravul accident feroviar din Spania, în care zeci […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!
Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist
Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!
Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern
Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!
Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea
Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!
Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu
Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!
Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic
Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!



























0 Comentarii