Web Analytics
scris joi, 18.02.2016

În ce ţară trăim? Poliţistul bătut la Curtea de Argeş, umilit din nou: interlopii au cerut ca subcomisarul Iordache să fie testat la detectorul de minciuni

# Deși e umilitor, subcomisarul Laurențiu Iordache a acceptat testul, vrând să arate că nu are nimic de ascuns  # La scurt timp după ce a comis agresiunea, Dincuță, zis Ortopedul, i-a oferit subcomisarului Iordache, printr-un intermediar, o sumă mare de bani ca să accepte împăcarea, însă polițistul a refuzat

În ce ţară trăim? Poliţistul bătut la Curtea de Argeş, umilit din nou: interlopii au cerut ca subcomisarul Iordache să fie testat la detectorul de minciuni

E incredibil tupeul celor doi interlopi care l-au bătut pe subcomisarul Laurențiu Iordache, șeful serviciului judiciar din cadrul poliției muncipiului Curtea de Argeș. Surse apropiate anchetei ne-au confirmat că cei doi agresori, Mucenic Curpaș și Cosmin Dincuță, supranumit Ortopedul, au cerut, prin avocații lor, ca polițistul pe care l-au bătut în noaptea de 15 spre 16 ianuarie a.c. să fie supuși la testul cu detectorul de minciuni.

Există o înregistrare cu agresiunea comisă în parcarea Bisericii Domnești

Nu știm ce vor să demonstreze interlopii sau dacă e vorba doar de o chichiță avocățească spre a se trage de timp, cert e că demersul în sine pare unul kafkian. Sigur e că interlopii l-au bătut pe polițist/polițiști și nu invers, cum la fel de sigur e că există și o înregistrare din parcarea Bisericii Domnești din Curtea de Argeș cu filmul agresiunii. Mai exact cu momentul în care Dincuță și Curpaș se îndreaptă spre subcomisarul Iordache și celălalt coleg al său, agentul Cornel Oprescu și îi ia pe amândoi la bătaie. Pe înregistrare se mai vede cum un al treilea polițist, o femeie care se afla lângă mașina care deservea echipajul, a intervenit imediat după ce colegii săi au fost agresați lovind și ea, la rându-i, pe unul dintre agresori cu o lanternă în cap. Sursele noastre mai vorbesc de faptul că subcomisarul Iordache a decis să se supună testului cu detectorul de minciuni, neavând nimic de ascuns, deși situația în sine ni se pare destul de umilitoare.

Varianta interlopilor: erau beți și nu știau că aveau de a face cu polițiști 

În anchetă, interlopii au susținut că erau băuți când au sărit la bătaie și, din nou culmea tupeului, că nu știau că cei pe care i-au bătut sunt polițiști. Deși subcomisarul Iordache a susținut în declarația sa la Parchet că unul dintre cei doi interlopi ar fi spus în momentul în care se îndrepta spre el: „Uite-l pe polițistul care m-a anchetat”.
Tragi-comic e că varianta interlopilor cu beția nu poate fi combătută eficient de acuzare din moment ce aceștia nu au fost reținuți imediat ce au comis agresiunea, ci abia a doua zi, când orice test de alcoolemie era irelevant. Tot pe surse am mai aflat că, la nicio zi după ce a comis agresiunea, Dincuță-Ortopedul a trimis un intermediar la  subcomisarul Iordache spre a se împăca, în schimbul unei mari sume de bani, însă, spre lauda sa, tânărul polițist a refuzat.

Procurorul șef al județului promite că agresorii vor fi trimiși repede în judecată

Conform unei declarații acordate ziarului nostru de șeful Parchetului Județean, prim procurorul Marius Ștefan, agresorii, care în momentul de față sunt arestați preventiv pentru 30 de zile, urmează ca în scurt timp să fie trimiși în judecată pentru ultraj. „Din punctul meu de vedere, trebuie să existe toleranță zero față de astfel de fapte în care persoane ce își desfășoară atribuții de serviciu sunt pedepsite cu acte de agresiune de către alte persoane ce fac obiectul cercetărilor penale”. Vă reamintim că subcomisarul Laurențiu Iordache are puțin peste 30  de ani, un salariu de 27 milioane lei  brut și un copil cu probleme de autism. Merită riscul? Aceasta-i întrebarea.
Gabriel Grigore  

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...