Web Analytics
scris vineri, 05.02.2016

Veste bună pentru musceleni: nu mai vin imigranți sirieni la Câmpulung

 

Refuzul multor musceleni de transformare a Câmpulungului într-un centru pentru sute de imigranți sirieni în fostul centrul al Jandarmeriei Române din municipiu, a dat rezultate. Pe 4 februarie, ministrul de Interne Petre Tobă a anunţat oficial că nu se va mai deschide un astfel de centru la Câmpulung. „În cursul anului trecut Inspectoratul General pentru Imigrări a propus MAI înființarea a trei centre suplimentare pentru cazarea migranților în localitățile Tășnad în județul Satu Mare, Bumbești Jiu, județul Gorj și Câmpulung Muscel, județul Argeș, prin preluarea unor unități aparținând Jandarmeriei Române. Din dispoziția ministrului afacerilor interne, cele trei locații unde ar fi trebuit să fie amenajate respectivele centre au fost supuse unor evaluări complexe, constatându-se că acestea nu îndeplinesc cerințele necesare desfășurării în bune condiții a acestor activități. În urma acestor concluzii, ministrul Petre Tobă a dispus încheierea demersurilor de operaționalizare a acestor centre în locațiile respective și identificarea de către Inspectoratul General pentru Imigrări a unor alte soluții, în conformitate cu prevederile legale”, scrie negru pe alb în comunicatul Ministerului Afacerilor Interne.

 

 

D.G.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită