Web Analytics
scris joi, 29.06.2023

În toamnă se dă sentinţa definitivă pentru clanul de proxeneţi Boceanu

Membrii clanului Boceanu din Câmpulung, acuzați de proxenetism, își află sentința finală în toamnă, asta după ce au fost condamnați la ani grei de închisoare în februarie anul acesta și au făcut apel. Victimele lor erau recrutate prin metoda „lover boy” și obligate să practice prostituția în Lausanne (Elveția), Bolzano și Trento (Italia). Una dintre ele, musceleanca Mihaela Moloiu, racolată de inculpatul Dafinel Boceanu, avea 18 ani când a fost ucisă de un client francez în 2016, în Elveția, iar respectivul a primit verdictul final încă din 2021.

În toamnă se dă sentinţa definitivă pentru clanul de proxeneţi Boceanu

Rechizitoriul a fost emis în decembrie 2020 de Parchetul de pe lângă ÎCCJ- DIICOT Serviciul Teritorial Piteşti, dar procesul celor opt inculpați a început abia în iulie 2021. Pe 17 februarie a.c, Tribunalul Argeș a pronunțat prima sențință, atacată prin apel de către inculpați. Boceanu Lucian, liderul clanului, a primit cea mai mare pedeapsă, 12 ani și 10 luni de închisoare și se află sub control judiciar.

Boceanu Dafinel, cel care a racolat-o pe Mihaela Moloiu, a primit 9 ani și 8 luni închisoare. Boceanu Ion a primit 9 ani, 4 luni și 20 zile de închisoare. Vasile Alexandru a primit 4 ani și 10 luni închisoare. Teofil Alexandru – 3 ani închisoare. Boceanu Fernando – 3 ani cu suspendare. Frîntu Cătălin – 2 ani cu suspendare. Gogoci Florin, care avea 16 ani la data săvârșirii faptelor, a primit o măsură educativă a supravegherii pe o perioadă de 6 luni. În procesul care are ca obiect constituirea unui grup infracţional organizat sunt trei părți civile și cinci părți vătămate. Curtea de Apel Pitești a amânat judecarea cauzei pe 10 mai, la fel pe 9 iunie, următorul termen fiind abia pe 13 septembrie a.c..

Citește și Dosarul Clanului Boceanu. Cum ameninţau proxeneţii fetele exploatate sexual: „Mâine vin acolo! Numai cu lanţul îţi dau pă cap, să faci 3.000, 4.000”

Citește și Loverboy sexagenar din Piteşti, condamnat la 16 ani de închisoare: „Trebuia s-o duc într-o pădure undeva, să o termin, s-o execut la comandă”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită