Web Analytics

articol scris joi, 15 iunie 2023

Se caută manager pentru Spitalul Câmpulung

Perioada de incertitudine la nivelul managementului Spitalului Municipal Câmpulung își caută finalizarea prin anunțarea organizării unui concurs pentru ocuparea funcției de conducere. Se caută manager, persoană fizică, iar cei interesați se pot înscrie la concurs până pe 17 iulie. După analizarea dosarelor depuse de cei care își doresc funcția, va urma publicarea și susținerea proiectului de management, desemnarea câștigătorului urmând să se facă pe 28 iulie 2023.

De trei luni și jumătate, Spitalul Municipal Câmpulung are manager interimar, acesta fiind juristul unității medicale, Petrina Florea. Aceasta i-a luat locul lui Nicolae Alexe, managerul câștigător de concurs în 2019, suspendat din funcție în pandemie și demis de primărița Elena Lasconi în luna martie a acestui an. Perioada în care Alexe a fost suspendat, ca și cea anterioară numirii acestuia în funcție au fost caracterizate de incertitudine, Spitalul Câmpulung fiind condus numai de directori numiți interimar.
La acest moment, întreg comitetul director al spitalului este compus din membri numiți, nu câștigători de concursuri pe funcție, după cum urmează: dr Mailat Cristina-director medical interimar, ec. Vasile Corina-director financiar contabil; interimar și asistent Anca Adriana-director îngrijiri interimar.
C.I.B.

Citește și Criza managerială de la Spitalul Câmpulung provoacă disfuncţionalităţi

Citește și Managerul Spitalului Câmpulung, noua ţintă a lui Lasconi

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete