Web Analytics

articol scris luni, 20 martie 2023

Dacă conducerea ASF ar fi fost pedepsită pentru favorizarea delapidării de la City Insurance, oare am mai fi avut insolvenţa Euroins?

Presedintele ASF - Nicu Marcu

ACTUALIZARE - Prima reacţia a BERD de după retragerea autorizaţiei EUROINS

Am întrebat Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în primul rând care este poziţia instituţiei referitoare la retragerea autorizaţiei Euroins de către ASF.

Am întrebat BERD şi cine din ASF şi Ministerul de Finanţe din România a garantat şi cum investiţia BERD în compania mamă a Euroins - EIG.

Anterior, am arătat că deşi ştia problemele de la Euroins, ASF a indus în eroare statul român, care este acţionar la BERD, pentru a cumpăra acţiuni la compania bulgară. Articolul, AICI.

Deocamdată, BERD a avut prima reacţie de după retragerea autorizaţiei Euroins: ,,Deocamdată nu avem niciun comentariu. Pentru că aşteptăm rezultatul raportului actuarial independente pe care l-am comandat pentru Euroins România, cu o companie de reputaţie internaţională, astfel încât să ne întărim înţelegerea realităţii. Raportul va fi finalizat până la sfârşitul acestei luni."

---

• Cum să îi răsplătim pe şefii ASF în afară de bonusuri de performanţă şi case de la RAPPS?

Un observator rezonabil poate constata că, odată cu retragerea autorizaţiei Euroins de către ASF, în 17 Martie 2023, Nicu Marcu - preşedintele instituţiei, plătit cu până la 200.000 de euro pe an, a devenit echivalentul fostului preşedinte al CEC - Camenco Petrovici. La fel cum CEC-ul condus de Camenco Petrovici a păcălit populaţia şi a garantat pentru FNI, la fel şi Marcu a minţit populaţia cu garantarea de către ASF, într-o primă fază, a City Insurance şi într-o a doua şi mult mai lungă fază (aproape trei ani) a solvabilităţii Euroins.

Citește și:

Marcu a lăsat companiile să funcţioneze cu ştiinţa fraudei şi delapidării la City şi cu ştiinţa găurii provocate de sifonarea banilor asiguraţilor, la Euroins. Simplu spus, a favorizat permanent acţionarii privaţi ai celor două societăţi, sifonarea banilor asiguraţilor şi majoarea dimensiunii fraudării asiguraţilor şi în cele din urmă a bugetului de stat. Funcţionarii ASF fac din asta un titlul de glorie şi numesc supravegherea lor, simplu: curaj.

În februarie 2021, când Nicu Marcu, în loc să îşi exercite atribuţiile legale de a obliga cele două societăţi să aducă capital (insolvabile), el a încercat un matrapazlâc în favoarea acoperirii fraudei: să ia bani de la asiguraţi, lăsând companiile insolvente să funcţioneze şi să scumpească în interesul acţionarilor privaţi ai City şi Euroins primele RCA plătite de populaţie şi companii, cu până la un miliard de lei. Cu alte cuvinte, să decapitalizeze economia naţională în interesul privat al celor care sifonau sume, aşa cum am scris extrem de timpuriu, AICI, în 21 februarie 2021:

,,Sifonarea de sume ale asiguraţilor români către entităţi din afara României, în interesul strict al acţionarilor privaţi şi în dauna puterii de cumpărare a populaţiei, companiilor, inclusiv în frauda bugetului de stat, ar trebui să fie în atenţia SRI. Şi nu ca să favorizeze această sifonare prin manopere dolosive (...) Despre tentativa ticăloasă de a scumpi RCA cu până la 20% pe an, pentru ca acţionarii privaţi gen bulgari ori cumnaţi de foşti premieri încarceraţi să perpetueze disfuncţiile pieţei asigurărilor, am scris pe larg în Episodul I al investigaţiei."

2 ani şi douăzecişipatru de zile mai târziu, în 17 Martie 2023, ASF zice:

Pe bune?

Am mai spus asta încă din Decembrie 2021, AICI, şi anume că:

,,La fel cum a mângâiat pe creştet City Insurance (devenind complice la uzul de fals al extrasului de cont plăsmuit), dar mai ales complice pentru perioada februarie 2021-septembrie 2021, când ASF ştia fără cel mai mic dubiu de extrasul de cont falsificat dar a lăsat-o pe City să mai emită poliţe de un miliard, ASF mângâie acum pe creştet Euroins. Euroins este noul lider al pieţei asigurărilor. În 3 luni, cu preţuri triple la RCA faţă de Septembrie, Euroins nu va mai veni cu niciun capital. ASF, în loc să decidă administrarea specială a Euroins pentru nerespectarea indicatorului de solvabilitate, le dă posibilitatea să încaseze şi ei, şi alţii, preţuri triple, astfel încât să nu mai aducă capital (...) Astfel, încât în loc ca acţionarii Euroins să aducă capital, să ia bani de la populaţie. Iar profiturile, să le sifoneze".

Ce ne spun 14 luni şi 17 zile mai târziu, având senzaţia că, practic, ASF ne ia pe toţi de proşti: ,,scoteau banii din firmă, îi trimiteau în Bulgaria''. Din nou, pe bune?

Cu un tupeu vecin cu cel al infractorului Bolgiu, cel care fiind prins de poliţie după ce spărsese geamul la o maşină să fure casetofonul şi a declarat poliţiştilor că el doar a văzut maşina spartă şi a vrut să protejeze casetofonul ca să nu se deterioreze, pentru că atârna în fire, oficialii ASF declară , în 17 martie 2023, după mai bine de doi ani în care au permis continuu sifonarea banilor "asiguraţilor Euroins şi delapidarea City, că: "am dat dovadă de «curaj»".

,,Curajul ASF'' poate fi şi măsurat: pentru acţionarii City înseamnă sifonarea a peste un miliard de lei, iar pentru acţionarii Euroins, mai mult de două miliarde de lei.

Pentru Nicu Marcu însă, care are şi o facultate de drept absolvită, curajul manifestat nu necesită numărătarea de la 1 la un miliard, ci ştie că oricum ar da-o, curajul lui de a favoriza frauda de la City Insurance şi gaura de la Euroins se opreşte fix la 297.

Iar bonusul pentru acest curaj, perfect legal, este de 2 până la 7 ani, spre deosebire de poziţia de la ASF, plătită cu până la 200.000 de euro pe an. Curajul lui Nicu Marcu a costat până acum cel puţin 600.000 de euro, beneficiile ca preşedinte ASF, dar poate fi şi evaluat altfel, dacă Nicu Marcu înţelege să ceară ,,nouăşpele''.

Iată ce mi-a scris un cititor, cu o zi înainte de anunţul retragerii Euroins - comentariul era făcut la o postare a mea din aceeaşi zi în care subliniam că încă din septembrie 2021 am arătăt ca Nicu Marcu a favorizat dimensiunea fraudei de la City Insurance, lăsând compania să emită în continuare poliţe RCA încă aproximativ opt luni, după ce Marcu ştia deja de extrasul de cont falsificat:

"Nicu Marcu poate că în anumite infracţiuni a fost complice - acum a prins curaj şi s-a promovat autor şi are la rândul său complici".

Ziarul Libertatea sintetizează excelent şi scrie negru pe alb în articolul din 19 Martie 2023 ceea ce eu am sesizat încă din septembrie 2021, comentând motivele pentru care Nicu Marcu şi-a dat prime. De performanţă:

• "Prima performanţă: ASF a lăsat City să încaseze încă şase luni bani de la oameni, după ce descoperise că City a escrocat asiguraţii şi statul". Despre exact asta am scris şi vorbit fix cu un an şi jumătate înainte, în Septembrie 2021 (AICI). După intervenţia de mai sus, de la TVR1 (din septembrie 2021), am fost declarat "indezirabil" de conducerea TVR1 pe subiectul asigurări şi ASF.

• "A doua performanţă: după insolvenţa City începe creşterea preţului RCA, care se măreşte cu 71% în 2022". Am arătat această "performanţă a ASF încă din septembrie 2021, AICI, subliniind că tarifele RCA s-au scumpit cu 70% încă din prima săptămână după declararea falimentului City fără justificare economică reală, ci ca pretext. Daunalitatea pe ultimii ani (în funcţie de care se calculează nivelul primei) nu a crescut de pe o săptămână pe alta, ca să justifice în zece zile o scumpire cu 70%.

• "A treia performanţă: ASF a ştiut încă din 2021 că Euroins are probleme de capital. Instituţia aflase că societatea trimitea bani către Eurohold, în Bulgaria". Am semnalat acest lucru încă din februarie 2021, AICI, şi apoi, din nou, în decembrie 2021, AICI, simultan cu faptul că Nicu Marcu îşi dă primă de preformanţă, în condiţiile în care ar fi trebuit să insituie deja, încă din cursul anului 2021, administrarea specială la Euroins.

Despre a patra performanţă nu vorbeşte însă nimeni pe deplin, pentru simplul motiv că este prea nouă: încă din martie 2021, când Marcu a ŞTIUT că Euroins este insolventă (aşa cum am scris AICI în Ziarul Bursa, în 2 februarie 2023), pe baza datelor obţinute de Libertatea de la avertizori de integritate:

Dacă conducerea ASF ar fi fost pedepsită pentru favorizarea delapidării de la City Insurance, oare am mai fi avut insolvenţa Euroins?

Pe scurt, legea obligă ca atunci când constată că o companie nu poate face faţă obligaţiilor de plată (insolvenţă), ASF impune administrarea specială. Nicu Marcu şi Consiliul ASF şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, neinstituind administrarea specială. Simplu spus: dacă o companie este insolventă, i se retrage autorizaţia sau se instituie administrarea specială, până când aduce capital. Şi abia apoi mai poate emite poliţe RCA.

Citește și:

Nicu Marcu şi ASF au încălcat legea şi au permis Euroins să emită în continaure poliţe. Nu poate emite poliţe dacă este insolventă. Abia după restabilirea capitalului de solvabilitate mai poate emite poliţe.

Această politică (complicitatea şi co-autoratul ASF) au permis Euroins, sub supravegherea şi cu acceptul ASF, să majoreze gaura de la Euroins (prin sifonarea primelor de încasare şi nu numai), de la 64 de milioane de lei cât rezultă din constatările chiar ale ASF la 31 martie 2021, la ceea ce am estimat vineri pentru ziarul Bursa (AICI), la 300-400 de milioane de lei sau, potrivit datelor citate de Libertatea şi obţinute de ziar de la avertizori, integrate, şi surse publice chiar la 600 de milioane de lei.

Articol preluat din ziarul bursa.ro

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Adica sa intelegem ca ii lasam sa fure dupa care plafonam pretul la polite si diferentele la plateste statul adica tot noi.Exact schema de la energie.
    Buna reteta si este de invatat de aici, ca de aceea se numesc” baieti destepti”.Bravo lor ca se” orienteaza” pe banii nostri.

    Răspuns

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete