Vladimir Streinu, un martir

Vladimir Streinu era, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după două decenii de febrilă activitate, un nume consacrat în cultura română. La 23 august 1944, se bucură, crezând, pentru o clipă, în libertate. Se afla în refugiu la Pucioasa, alături de Camil Petrescu, Şerban Cioculescu şi Tudor Şoimaru, mergând la cârciumă şi dând şampanie de băut la toată lumea. Au crezut că vin americanii, dar au venit ruşii. Cu epurările, mai întâi. Din presă, din universitate, din Societatea Scriitorilor Români, din teatru, din Academie.

Aurel Baranga se face mesagerul lui Leonte Răutu, pentru a-l „racola”

În ceea ce-l priveşte, Vladimir Streinu stă oarecum liniştit, deşi fusese deputat P.N.Ţ. de Dâmboviţa. Fusese un democrat convins, nu colaborase cu legionarii, avusese chiar de suferit în perioada războiului, prin îndepărtarea sa de la Revista Fundaţiilor Regale. Noul preşedinte al Societății Scriitorilor Români, V. Eftimiu, a proclamat purificarea S.S.R. de elementele fasciste şi urmarea exemplului Uniunii Sovietice. Vladimir Streinu înţelege pericolul, fusese colaboratorul ministrului antonescian Ion Petrovici. Se retrage, o vreme, din politica militantă. Autorităţile, în criză de personalităţi, atente la această atitudine, caută să-l coopteze. Aurel Baranga se face mesagerul lui Leonte Răutu, pentru a-l „racola”, pentru a-l determina să „adere” la regim. În baza unui angajament de loialitate, cum au făcut atâţia alţi intelectuali. A rezistat ispitei, deşi era conştient ce riscuri îşi asumă.

Îşi aminteşte fiica sa, Ileana Iordache-Streinu: „Era iarnă, începuse sărăcia, dormeam toți trei în dormitor, înghesuiţi, şi tata a spus: «Aş vrea să vorbesc ceva cu voi». Cu greu s-a pornit şi a spus: «Trebuie să mă înţelegeţi că nu pot pentru nimic în lume să accept nici un fel de colaborare»”.
Şi nu a acceptat. Devine un fervent susţinător al „artei pentru artă”, situându-se ferm împotriva „poeziei proletare”. În 1946, din partea Fundaţiei pentru literatură, acordă premiile pentru poezie lui Constant Tonegaru şi Mircea Popovici, fapt incriminat cu asprime de critica marxistă. Falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 îl determină să iasă făţiş la luptă, devenind, la începutul anului 1947, colaborator al ziarului ţărănist „Dreptatea”. Aici vorbeşte cu curaj despre criza culturii române, o criză ce se manifesta prin „prigoana ideilor”. Pentru că denunţa „lozincile” timpului, i se răspunde brutal cu „lozinci”. De pildă, Grigore Preoteasa îl pune la punct cu citate din Plehanov, nerecunoscând existenţa vreunei „crize a culturii”. Cel care o recunoaşte, paradoxal, este Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei.

Citește și Un „Hamlet” pirat şi un Vladimir Streinu dat în judecată, în temniţă fiind

Moşierii trebuiau lichidaţi, în speţă și tatăl său, Şerban Iordache…

Din polemică în polemică, în vara anului 1947 este înlăturat din învăţământul liceal (de la „Mihai Viteazul” Bucureşti), după ce apucase să îşi susţină doctoratul în filologie modernă cu o lucrare despre „Versul liber românesc”, cu gândul la o catedră universitară. Rămas pe drumuri, neavând drept de semnătură, se întreţine greu, ca mulţi alţi intelectuali de mare valoare ai ţării. Cărţile „Clasicii noştri” şi „Literatura română contemporană” îi sunt puse la index. Suferinţa îndurată îşi spune cuvântul, îmbolnăvindu-se de TBC. Practic, devenise muritor de foame. Fiica sa, Ileana, a fost luată în grija maicilor de la Notre-Dame de Sion. Dar era numai începutul…

În noaptea de 5 februarie 1949, după trei zile petrecute în casa părintească, Vladimir Streinu este martor la scene de coşmar. Moşierii trebuiau lichidaţi, în speţă și tatăl său, Şerban Iordache, cel care schimbase în bine faţa comunei Teiu. Fratele său, Anton Iordache, refuzând să renunţe la tot, se opune cu arma în mână. Inutil, miliţia şi cei câţiva comunişti îl arestează. Streinu reușește să fugă, pe viscol, cu o sanie, spre Găieşti şi, ulterior, Bucureşti. Nu a mai revenit niciodată la Teiu, pentru a-şi vedea casa transformată în sediu C.A.P. Peste o lună, o dată cu încheierea Plenarei C.C. a P.M.R., care adoptase „transformarea socialistă a agriculturii”, Şerban Iordache e bătut bestial şi arestat, alături de nora sa, Maria Iordache, fostă directoare a celebrei Şcoli de menaj de la Teiu-Deal.

Şi pentru că miliţienii nu au putut afla unde este ascunsă „comoara” presupusă, tatălui lui Vladimir Streinu, om trecut de 80 de ani, i se scot cu patentul dinţii de aur. Spitalizat ulterior, decedează la scurt timp. Este înmormântat, pe furiș, în incinta bisericii de la Teiu Vale, pe care o ctitorise. Fiul său Anton este judecat şi condamnat la 5 ani muncă silnică. Se ascunde în munţi… În 1954 este din nou condamnat şi arestat, pentru sabotaj, ajungând, până la urmă, muncitor pe şantierele hidrocentralelor din Moldova.

Citește și Vladimir Streinu, „Opere”, vol. III-IV, în căutare de sponsor

Aruncat din spital în stradă

În acest context, Vladimir Streinu a trebuit să supravieţuiască. La propriu. Suferinţele sufleteşti, grija pentru soţie şi fetiţă, îi agravează boala de plămâni. Zaharia Stancu este cel care îl salvează efectiv de la moarte. Îşi aminteşte fiica sa: „Eram studentă la conservator şi am mers cu d-na Buzescu, profesoara mea, la Teatrul Comedia… M-am întâlnit nas în nas cu Zaharia Stancu, care a zis: «Tu a cui eşti?». «A lui Nicolae Iordache». Mă feream să zic că sunt fiica lui Vladimir Streinu. «Nicu cum e?» a întrebat. E rău, e bolnav, i-am spus. «Ce are nevoie?». I-am spus: un kilogram de pas și streptomicină. Pas era un medicament special pentru bolile de plămâni, absolut nou, miraculos. Streptomicina era cum aş cere acum să am modulul lunar în casă. Mi-a spus: «Dă-mi un telefon şi vino la direcţie peste o săptămână». Era directorul Teatrului Naţional.

M-am dus la el peste o săptămână, a tras sertarul biroului, a scos un kilogram de pas şi cinci flacoane de streptomicină… Cum nu pot uita ce-a făcut Călinescu pentru tata. E vorba de bani, mâncare, medicamente. Sunt lucruri esenţiale… Cum se puteau face dacă nu exista absolut niciun venit? Tatăl meu a fost internat la spitalul „Caritas”, pentru că nu avea nici un fel de venit, sub numele Nicolae Iordache. În clipa în care s-a aflat că este Vladimir Streinu, a fost pus pe targă şi aruncat, pus pe trotuar în faţa spitalului. Sunt lucruri pe care azi mulţi nu pot să le înţeleagă”.

În noaptea de Anul Nou 1950 are o nouă criză puternică, fiind la un pas de a-şi pierde viaţa. Cel care îl ajută este George Călinescu, marele critic (odinioară rival) sprijinindu-l direct cu bani şi cu relaţiile proprii să se interneze, în sfârşit, la Spitalul „Caritas” şi, mai târziu, la sanatoriul din Baloteşti. În timpul complicatei intervenţii chirurgicale pe viu (a rămas fără un plămân), Vladimir Streinu a recitat versuri din „Corbul” de E.A. Poe, în limba engleză. Iese din sanatoriul Stejăriş, unde fusese transferat, abia în octombrie 1951.

Citește și Inedit Vladimir Streinu

Condamnat la 7 ani închisoare corecţională

Întors acasă, având de întreţinut o familie, Vladimir Streinu a fost ajutat financiar, în continuare, şi de Mihail Sadoveanu şi Zaharia Stancu. Pentru a nu trăi exclusiv din mila prietenilor, prestează tot soiul de munci necalificate, de la portar la mozaicar, abia în 1955 având o slujbă cât de cât stabilă, la Serviciul Cultural al Parcului de Cultură si Odihnă „Herăstrău”, ocupând postul de paznic de muzeu.
Vremurile par a se schimba, iar marii săi prieteni reuşesc să-l aducă la Institutul de Lingvistică al Academiei, începând cu 1 decembrie 1955. Aici lucrează la „Dicţionarul englez-român” şi la „Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu”, lucrare coordonată de Tudor Vianu, apărută abia în 1968. În 1956, publică traducerea volumului „La cafenea”, de Mohamed Dib, iar în 1957, în „Caiete critice”, studiul „Forme prozodice din secolul XIX”.

Vladimir Streinu începe să spere. Printre prieteni, discută cu curaj despre situaţia României din anii ’50. Până când încep arestările. Primul este Constantin Noica, „săltat” din Câmpulung și adus la Pitești. Streinu, până la arestarea sa, petrecută la 12 septembrie 1959, stă cu valiza la uşă, pregătit pentru noaptea în care va fi „ridicat”. Este implicat în aşa-zisul lot „Noica-Pillat”, alături de N. Steinhardt, Al. Paleologu, Dinu Pillat, Sergiu Al-George, Păstorel-Teodoreanu ş.a. La procesul odios ce a avut loc, este acuzat: „Inculpatul Iordache Nicolae zis Vladimir Streinu, fiu de moşier, fost deputat P.N.Ţ., scriitor reacţionar, a susţinut prin scris regimul de exploatare burghezo-moşieresc… După 23 august 1944, a adoptat o atitudine ostilă faţă de noua orânduire democrată…”.

Este condamnat la 7 ani închisoare corecţională, patru ani interdicţie corecţională, confiscarea totală a averii personale şi 1000 lei cheltuieli de judecată, pentru „uneltire contra ordinei sociale”. Urmează anii de puşcărie, despre care vom vorbi cu alt prilej.

Citește și Ce „tunuri” s-au tras pe urma caselor memoriale! Şi dăm exemplul casei lui Vladimir Streinu