Web Analytics
scris luni, 19.12.2022

Contabila Primăriei Corbi, acuzată că a falsificat ordine de plată, trimisă în judecată de DNA

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA au trimis-o în judecată pe Elena Groşanu, la data faptelor contabil la Primăria Corbi, într-un dosar privind falsificarea a peste 800 de ordine de plată.

Contabila Primăriei Corbi, acuzată că a falsificat ordine de plată, trimisă în judecată de DNA

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, femeia este acuzată de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (808 acte materiale), fals intelectual (106 acte materiale) şi uz de fals (106 acte materiale).

Citește și: Timp de trei ani, contabila de la Corbi a furat aproape 2 milioane lei sub nasul fostului primar

„În perioada 20 ianuarie 2017 – 12 aprilie 2022, inculpata Groşanu Elena, în calitatea menţionată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi întocmit, ar fi semnat şi ulterior ar fi prezentat la Trezoreria municipiului Curtea de Argeş, un număr de 808 ordine de plată prin care s-ar fi efectuat în mod nelegal plata sumelor de: 1.515.683 lei către o societate comercială administrată de fiica sa fără să fi existat în realitate o contraprestaţie efectivă. Pentru a crea o aparenţă de legalitate, inculpata ar fi completat în fals un număr de 106 ordine de plată potrivit cărora între Primăria Corbi şi societatea respectivă ar fi existat relaţii de natură contractuală; 386.102 lei către şase instituţii nebancare (CAR), reprezentând contravaloarea ratelor corespunzătoare împrumuturilor contractate de inculpată şi rude ale acesteia”, se precizează în comunicat.

Citește și Contabila Primăriei Corbi, arestată pentru abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals

Conform aceleiaşi surse, inculpata ar fi creat instituţiei publice unde îşi desfăşura activitatea un prejudiciu de 1.901.786 de lei, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite de către alte persoane.

Procurorii au pus sechestru asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin Elenei Groşanu, iar Primăria Corbi a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.901.786 de lei, precum şi cu eventuale sume accesorii.

„Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeş cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză”, mai anunţă DNA.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită