De la 1 iunie, Publitrans a introdus pe traseele din Pitești cele 70 de autobuze noi aduse din Polonia, marca Solaris, cumpărate cu un credit de 58.500.000 lei de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Împrumutul realizat de SC Publitrans 2000 SA a adus, încă de la începutul acestui an, majorări de tarife pentru a asigura că se va permite recuperarea integrală a costurilor, dar și de a ajuta firma de transport să onoreze angajamentele financiare. În urma contractului de credit încheiat în data de 16 octombrie 2014 între Publitrans și BERD, la secțiunea tarife se arată că vor avea loc majorări de tarife atât la 1 ianuarie 2015, lucru ce s-a și produs, cât și la 1 ianuarie 2017: „cel târziu la data de 1 ianuarie 2017, se va implementa o majorare a tarifului cu cel puțin 11% pentru biletul de o călătorie și 7% pentru abonamente față de nivelul tarifelor avut în vedere la majorarea anterioară”. Legat de acest lucru am stat de vorbă și cu Manuel Rotaru, directorul Publitrans care ne-a precizat că majorarea în 2017 este doar o posibilitate: „În acordul de sprijin municipal, s-a convenit între Primărie și BERD majorarea, urmând ca în funcție de modificările costurilor din exploatare să fie posibilă o majorare în 2017. Noi trebuie să ne ținem de angajament, dar majorarea prețurilor este doar o posibilitate”.
Odată cu folosirea celor 70 de autobuze noi, Publitrans a cerut și suplimentarea numărului de șoferi de la 35 la 150. De asemenea, în curând urmează să înceapă și un program pentru introducerea sistemului de e-ticheting.
Alex Vlaicu

Aducțiunea de apă Pitești – Moșoaia – Poiana Lacului. Au început lucrările
S.C. Apă Canal 2000 a demarat lucrările care vizează aducțiunea Pitești – Moșoaia – Poiana Lacului...
0 Comentarii