Web Analytics
scris joi, 01.12.2022

Sorin Căprărescu, team-manager Baschet Club Municipal Piteşti: „Suntem datori suporterilor, sperăm să uite ce s-a întâmplat până acum”

Întrebat despre scandalul creat de antrenorul Milan Mitrovic, care într-o postare pe facebook s-a adresat total neadecvat tuturor contestatarilor, atât din Pitești, cât și din întreaga țară, dar și despre victoria cu Tg. Jiu și următorul meci cu Rapid, Sorin Căprărescu, team-managerul de la Baschet Club Municipal Pitești, ne-a declarat: „Antrenorul Milan Mitrovic a avut o postare pe facebook, după care omul și-a cerut scuze. Am avut o ședință a Consiliului de Administrație înainte de meciul cu Tg. Jiu, vom mai avea o ședință și vom lua o decizie în privința lui. Omul a fost foarte supărat după meciul cu Ploieștiul, ca toată lumea de altfel, și a făcut postarea aceea pe care a șters-o și și-a cerut scuze că, de fapt, nu voia să dea în suporterii noștri. Omul a fost foarte supărat de ce s-a întâmplat la meciul cu Ploieștiul, atât și nimic mai mult.

Sorin Căprărescu, team-manager Baschet Club Municipal Piteşti: „Suntem datori suporterilor, sperăm să uite ce s-a întâmplat până acum”

Din acea postare fiecare a înțeles ce a vrut și de acolo toate cele care au urmat… Important este că a venit victoria cu Tg. Jiu, o victorie binevenită după un meci foarte prost făcut cu Ploieștiul, o victorie, zic eu, normală ținând cont de pozițiile din clasament ale celor două echipe și de valoarea loturilor de jucători. A fost un meci la discreția noastră, urmează o săptămână în care trebuie să ne pregătim foarte bine pentru meciul de sâmbătă cu Rapid, o echipă foarte-foarte bună, o echipă care este mult schimbată față de anul trecut, o echipă cu un antrenor nou, Tudor Costescu, care a fost și la noi, cu niște jucători mult mai buni decât ceea ce au avut ei anul trecut.

Sperăm să facem un meci bun și să câștigăm această partidă. Va fi foarte greu, dar nu imposibil! Într-adevăr, plecăm cu șansa a doua, ținând cont de valoarea celor două echipe, dar facem tot posibilul să avem un meci cât mai bun și să câștigăm. Suntem datori suporterilor noștri și sperăm să fie cât mai mulți la sală, să uite ce s-a întâmplat până acum și să ne susțină în continuare”.

Citește și Sorin Căprărescu, team manager BCM U Piteşti: „Suntem în grafic, avem două înfrângeri, două victorii…”

Citește și Sorin Căprărescu, team manager-ul echipei de baschet a Piteştiului: „Un obiectiv realist anul acesta va fi locurile 1-6”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...