Web Analytics

Sorin Căprărescu, team manager BCM U Piteşti: „Suntem în grafic, avem două înfrângeri, două victorii…”

de | 3.11.2022 12:20 | Actualitate, Home, Sport

Întrebat despre evoluția din acest sezon competițional, despre noul sistem de desfășurare al campionatului și despre meciurile din perioada imediat următoare, Sorin Căprărescu, team managerul BCM U Pitești ne-a declarat: ”În ultima perioadă am avut două victorii foarte importante pentru noi. Veneam după două înfrângeri, la Sibiu și cu Clujul, acasă, și aveam nevoie ca de aer de aceste două victorii pentru a ne menține în lupta pentru îndeplinirea obiectivului și anume clasarea în primele 5. După cum știți, anul acesta este un sistem nou, sunt două grupe de câte nouă formații. Un prim obiectiv este așadar acela de a intra în primele cinci în grupa noastră…
Au fost două meciuri foarte disputate, cu Craiova, o echipă cu rezultate foarte bune în cupele europene, trei victorii după tot atâtea meciuri.

Meciul cu Târgu Mureș a fost unul mult mai greu decât cel cu Craiova din punct de vedere al rezultatului. Ne-am făcut noi singuri meciul greu, dar în final s-a terminat cu victoria noastră, chiar dacă a venit după două reprize de prelungiri. Urmează o vacanță datorită meciurilor de calificare ale naționalei pentru Campionatul european. Vom încerca să punem la punct mult mai mult lacunele noastre din apărare pentru că, într-adevăr, dăm multe puncte, dar primim la fel de multe puncte.

După părerea mea, dacă vom pune la punct apărarea și rezultatele vor fi altele… Nu pot să remarc în mod special niciun jucător, toată lumea și-a făcut datoria, toată lumea și-a îndeplinit cu prisosință sarcinile trasate de antrenor. Suntem o echipă care nu avem individualități, suntem o echipă în care toată lumea trebuie să joace bine pentru a câștiga meciul. Până în momentul de față suntem în grafic, avem două înfrângeri, două victorii.”

Citește și Sorin Căprărescu, team manager-ul echipei de baschet a Piteştiului: „Un obiectiv realist anul acesta va fi locurile 1-6”

Citește și Mihai Căprărescu, noul preparator fizic al FC Argeș Basketball

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *