Web Analytics
scris joi, 17.11.2022

Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Işfan şi Garita pot fi vânduţi pentru o sumă corectă, dar deocamdată sunt netransferabili”

Întrebat despre ultimele două meciuri din campionat, înfrângerea cu Sepsi și egalul de la Cluj, dar și despre eventualele transferuri ale lui Ișfan și Garita, Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeș ne-a declarat: ”În meciul cu Universitatea Cluj am fost masați în propriul careu, am rezistat, am dat un gol deosebit pe calitățile lui Garita, pe calitățile pe care ar trebui să le aibă Ișfan, dar dacă vrem play-off trebuie să jucăm altceva. Nu este vina antrenorilor, este vina jucătorilor care au venit în ultima perioadă. Este vorba despre atitudine, despre modul în care apără culorile unui club. Mi se pare de noaptea minții să ai 50 de ani de când ai învins Real Madrid și tu să pierzi cu 5-0. Este rușinos, iar un jucător care a și părăsit clubul să aibă atitudinea pe care a avut-o față de toată lumea. Nu se poate să fie indiferent.

Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Işfan şi Garita pot fi vânduţi pentru o sumă corectă, dar deocamdată sunt netransferabili”

Cu toții greșim, toți avem problemele noastre, dar când mergem la serviciu, trebuie să ne facem treaba pentru că pentru asta suntem plătiți. Trebuie să ne respectăm angajatorul, indiferent cum se numește angajatorul… Și Ișfan și Garita sunt jucători care pot fi vânduți pentru o sumă corectă, dar deocamdată sunt netransferabili. Să fim cinstiți! Pe cine aducem în locul lui Garita? Nu vedeți că noi trăim din Garita acum? Să zicem că îl dăm pe Garita cu 1 milion și jumătate de euro, dar ce aducem în loc? Cine îți mai dă gol? Dacă găsim un vârf sau doi care să suplinească plecarea lui Garita, atunci este altceva. La o echipă ca FC Argeș toți jucătorii sunt de vânzare, dar nu în orice condiții. Cei care doresc un jucător de la FC Argeș nu trebuie să iasă cu declarații că își doresc pe x sau pe y și că va veni la echipa respectivă, trebuie să discute cu conducerea clubului. Așa este onest, așa este într-o societate civilizată. Nu poți să antamezi o discuție cu un impresar al unui jucător, când el se află sub contract cu un alt club”.

Citește și Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Supărarea mea cu Consiliul Director a plecat de la faptul că am spus despre Latovlevici să plece”

Citește și Viorel Tudose, sponsorul principal al lui FC Argeș: „Am aflat după meciul cu Sepsi că sunt trei jucători la noi care nu văd”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită