Web Analytics
scris joi, 18.12.2014

Umbra lui Mircea Andrei bântuie colindele foştilor PDL-işti

De când a fost prins în vârtejul anchetei în dosarul de corupţie în care capul de afiş este fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, deputatul Cătălin Teodorescu nu a prea avut timp să se ocupe şi de treburile casnice, adică cele de la Organizaţia PDL Argeş. Când a reuşit să-şi vadă colegii de partid, na, belea că i-a anunţat că s-a autosuspendat! Clarvăzătorii din partid se aşteptau la aşa ceva, iar unii dintre ei au început să tragă sfori încă de la izbucnirea scandalului cu dosarul penal. Ţinteau funcţia de şef – cât timp o mai exista, că se apropie concretizarea fuziunii cu PNL – atât prim-vicepreşedinţi, cât şi unii vicepreşedinţi. Cei mai agitaţi au fost Olimpia Doru şi Gheorghe Alecsei, dar s-au trezit cu şampania fără bule atunci când Teodorescu a anunţat că succesorul lui este unul dintre cei mai vechi soldaţi ai partidului, secretarul general Dan Bica. Lucrurile s-au aranjat direct la Bucureşti, cu acceptul lui Vasile Blaga, însă apropierea sărbătorilor de iarnă anunţă venirea lui Mircea Andrei cu colindatul pe la uşa partidului.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Ambuscada lui Georgică

Georgică Simion, noul golden boy al politichiei autohtone, le-a organizat o ambuscadă de toată frumusețea. A semnalizat dreapta, apoi stânga și din...

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...