Săptămâna trecută s-au împlinit 5 ani de când antrenorul Constantin Cârstea a trecut în lumea celor drepţi. Familia fostului principal al CS Mioveni, FC Argeş şi Gloria Bistriţa a marcat acest eveniment la Cimitirul Sf. Gheorghe, acolo unde este înmormântat tehnicianul. A fost organizat un priveghi la care au participat, în afară de familie şi foşti colegi de generaţie sau prieteni. De reținut că la barul de la terenul sintetic al arenei Nicolae Dobrin au fost prezenţi la parastas Petre Ivan II, Andrei Speriatu, Radu II, Vasile Popa, Mihai Zanfir, Doru Toma, Telu Stancu, Răzvan Tunaru, Oleg Iacomi, Petre Calotă, Paul Ciobanu sau Jean Barbu.
Constantin Cârstea, fost antrenor, jucător și președinte la FC Argeș s-a stins din viaţă pe 16 noiembrie 2009, când avea doar 60 de ani, în urma unei boli incurabile. Fostul director tehnic al echipei Gloria Bistriţa şi campion cu FC Argeş în 1972 şi 1979, Constantin Cârstea, a încetat din viaţă după ce metastaza canceroasă de care suferea s-a agravat. Conform medicilor de la spitalul din Piteşti, boala lui Cârstea s-ar fi declanşat după ce oficialului i-a fost extirpată o aluniţă pe care o avea la mâna stângă.
M.Ionel




0 Comentarii