Stăm la taclale la o masă din târgul de toamnă cu câte un pahar de must în față și învăluiţi în fum de pastramă. Eu, cutreierat de nostalgiile mustăriilor de altă dată, cu snopi de stuf de baltă și lăutari cu cobze, armonici și țambale. El, cu turmele de gânduri, păscute prin golurile de munte ale istoriei. Istoria tuturor inclusiv a celei culinare…
Un bărbat între două vârste, viguros, gurmand și cu ochii după femei. Dar se distanțează dintre cei mulți și nenumărați, aproape toți cei care au asemenea virtuți. El este un creator. Multilateral. Pictor, sculptor și poet. În recreația mare, romancier. Recreație care, după ce a rămas fără clopoțel și a uitat să treacă la ora de iarnă, îi lasă repaus să uite de sine. Așa se face că a aruncat în piață câteva romane autentice. De ajuns pentru toată familia. Marea lui familie care se risipește pe tot relieful, de la munte până la marea cea mare. Ba chiar și peste hotare. Îi poți întâlni unchii, cuscrii, cumnații, verii de al doilea printre căpșunari și șoferi, în sănătate și salubritate, în hoteluri, în piețe, pe vapoare, în case de toleranță… Care dintre ei și ele nu se poate mândri să se legitimeze cu o carte semnată de un membru al clanului cu rădăcinile pe Călmățui?
Dar nu scrisul este preocuparea de căpătâi a prietenului meu. Visul lui cel mare este o statuie. Care să-i deschidă poarta celebrității peste toate veacurile. Trecute și viitoare. Talent are cu carul. Dar încă nu și-a găsit modelul. Îl caută. Îl așteaptă. Nu se poate să nu apară. Și atunci va da lovitura…
Îl ațâţ. Îl întărât:
Nu există modele decât în închipuire!
Ba da! Mona Lisa a existat în realitate. Are biografie. Era o femeie cu adevărat excepțională…
Și ce dacă? Fără Leonardo, ar fi rămas anonimă!
Leonardo sunt eu! Dă-mi femeia și o să-ți arăt cine sunt!
Femeia poate să fie laîndemână. Rafael își alegea modelele pentru madonele lui de pe stradă, din piață, de prin localuri, n-a așteptat să-i pice mură în gură. Literatura este și mai grăitoare în această privință. Poate că a existat într-adevăr o Laura a lui Petrarca, o Beatrice a lui Dante, o Elenă din Troia. Dar Flaubert declara: „Madame Bovary sunt eu!” Desdemona și Julieta lui Shakespeare sunt simple ficțiuni!
Însă nu același lucru se poate spune despre Eduard sau Richard, despre Cezar și Cleopatra…
Aici ai dreptate. Dar acestea sunt excepții. Marea majoritate a personajelor sunt create. Chiar când pornesc dintr-un sâmbure de realitate. O femeie oarecare s-a aruncat înaintea trenului într-o gară. Dar Tolstoi a făcut-o din ea pe Anna Karenina. Sunt de acord cu Eduard al III-lea, cu Richard al III-lea, cu Cezar și Cleopatra, dacă vrei cu Răzvan și Vidra, cu Lăpușneanu, cu Ștefan cel Mare din drama lui Delavrancea. Dar Hamlet? Dar Faust? Dar Don Juan? Dar Hyperion? Dar Gilgameș? Dar Edip? Dar Electra cea născută din jale? Dar Anca din Năpasta? Dar Ana lui Manole?
Prietenul meu tace, cu barba proptită în podul palmei, cu ochii pe jumătate închiși, cu paharul uitat în față, învăluit în fum de pastramă. E plină piața de muieret. Fetișcane și cucoane de toate vârstele, care mai de care curioasă să atragă privirile. Ai putea găsi exemplare și pentru modele de zeițe. Uite, din aia care cumpără castraveți și gogoșari ai putea s-o faci pe Atena. Din aia de la cușca cu căței, pe Diana, din aia care se fățăie fără treabă printre bărbați, pe Venera… Și grupul acesta de tinere ciripitoare și ispititoare… C-o fi Mălină, Mădălina, Patricia, Bianca, Arina, oricare alta, aș ciopli-o precum Pygmalion și m-aș ruga la Dumnezeu s-o facă nemuritoare…
Dar eu nu sunt nici pictor, nici sculptor, nici scriitor. Un cronicar și atât. Poate și un sfătuitor. Un stimulator. El, prietenul meu, al cărui nume nu sunt autorizat să-l fac public, poate că are nemurirea în vorbe și în vârful degetelor. Orice creator adevărat este un demiurg. Ahile, Hector, Priam, Ulise, Elena, Casandra, chiar dacă Troia a existat, au primit veșnicia numai prin harul lui Homer!
Trezește-te, prietene, la treabă! Nu te plânge că nu ai modele!
Mormăie ca un urs:
Ce stearpă e lumea asta!
Doamne, am fost orbi? Bâjbâiam ca niște cârtițe pe sub pământ și nu o vedeam la orizont pe Simona. Pe Simona tenismena.
Ei, da Simona… Eu sau altcineva îi vom pune pe soclu statuia… Merităm… Să avem și noi un pic de fericire în nebunia asta…
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii