Web Analytics
scris joi, 26.05.2022

Dr. Daniel Muşat: „Constantin Stroe a fost o personalitate a zonei, cu un extraordinar impact asupra dezvoltării economice a Argeşului”

Campania „O stradă şi un bust în Piteşti pentru Constantin Stroe”

Jurnalul de Argeș a demarat, încă din octombrie 2021, campania „O stradă și un bust în Pitești pentru Constantin Stroe”, prin care onorăm amintirea celui care a fost director al ACAROM și al DACIA. Până acum, numeroase personalități ale Argeșului și-au spus părerea despre campanie, iar invitația din această ediție a fost adresată doctorului Daniel Mușat, fost director general și fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Argeș.

Dr. Daniel Muşat: „Constantin Stroe a fost o personalitate a zonei, cu un extraordinar impact asupra dezvoltării economice a Argeşului”

„Nu pot să spun decât că aplaud inițiativa dumneavoastră, pentru că, deși nu l-am cunoscut personal, domnul Constantin Stroe a fost o personalitate a zonei, cu un extraordinar impact asupra dezvoltării economice a Argeșului și care merită cu prisosință acest gest”, ne-a spus dr. Daniel Mușat.

Citește și Campania „O stradă şi un bust pentru Constantin Stroe în Piteşti” / Primarul de la Mioveni: „Campania este bună, am multe amintiri cu dl Stroe”

Citește și Campania „O stradă şi un bust pentru Constantin Stroe în Piteşti!” / ÎPS Calinic: „Iniţiativa este o idee sănătoasă şi folositoare”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...