Simfonia Lalelelor, evenimentul emblematic al piteștenilor, a ajuns la cea de-a 45 -a ediție. Vineri, la conferința de deschiderea a festivalului, la Primăria Pitești, au fost invitați, pe lângă ambasadori, primari, reprezentanți ai autorităților locale și politicieni, și Gica Dobrin, soția regretatului fotbalist Nicolae Dobrin, dr. ing. Ilarie Isac, întemeietorul „Simfoniei Lalelelor” și înotătorul piteștean Robert Glință.
Emoționată, Gica Dobrin a felicitat autoritățile. „Se revine la acest eveniment și este foarte frumos, pentru că, în anii trecuți, din ce în ce, s-a pierdut tradiția. Este un lucru bun, mă bucur să fiu între atâtea flori și vă mulțumesc din suflet. Să mergem înainte!”, a spus Gica Dobrin.
„Acum 45 de ani, când tocmai deveneam cetățean al Piteștiului, părăsind Bucureștiul, am avut o revelație, descoperind aici în apropiere, pe verdele peluzelor din jurul Teatrului Davila, o adevărată divinitate a frumuseții: o mică colecție de 58 de varietăți de lalele, magistral așezate pe culori, pe înălțimi, funcție de epoca de înflorire, un solfegiu precum notele pe un portativ, de unde străfulgerarea ideii de a denumi manifestarea la care participăm ”Simfonia Lalelelor”. Sădirea acestora a fost una dintre realizările minții și mâinilor cetățeanului de onoare, cu har, al acestor locuri, arhitectul peisagist Gheorghe Pacea”, a povestit Ilarie Isac. Mai multe informații despre povestea sa: AICI.
Citește și Cristian Gentea: „Sper ca piteștenii să se bucure de noul format al Simfoniei și de noua locație”
Robert Glință: „Îmi aduc aminte că eram mic și mergeam cu bunicuța mea ca să văd lalelele”
Sportivul Robert Glință, campion european la înot și cetățean de onoare al Piteștiului, întors recent de la o competiție, (mai multe detalii: AICI) a adresat, de asemenea, felicitări celor implicați în organizarea evenimentului: „Chiar dacă sunt în pregătire, nu am putut să refuz această invitație, pentru că este o așa mare bucurie și am realizat, în ultimii ani, ce mult preț pun pe toată activitatea care se desfășoară aici, în Pitești, din punct de vedere politico-social, cultural și sportiv. Este o mare mândrie și pentru mine, oriunde mă duc!”, a mai spus Robert Glință, care și-a adus aminte și de copilăria petrecută în Pitești.
„E o mare plăcere să mă aflu aici, printre voi, în calitate de admirator al acestei festivități deosebit de importante, care are loc încă din copilăria mea. Îmi aduc aminte că eram mic și mergeam cu bunicuța mea, de mână, ca să văd lalelele. Eu sunt aici doar ca să vă felicit pe dvs. și să îmi manifest bucuria și mândria de a fi alături de cetățenii municipiului Pitești”, a încheiat sportivul Robert Glință.
Reamintim că Simfonia Lalelelor se desfășoară în Parcul „Lunca Argeșului”, unde sunt grădini și târg de flori, Dino Parc (până la sfârșitul lunii mai) și concerte până duminică, 17 aprilie. Mai multe detalii AICI și AICI.
Programul spectacolelor din Parcul „Lunca Argeșului”
Vineri, 15 aprilie:
• 12.45 – 13.45: Concert simfonic extraordinar, dedicat celei de-a 45-a ediții a „Simfoniei Lalelelor”, susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești – dirijor Constantin Grigore, solistă Ana Cebotari;
• 15.00: Spectacol oferit de Palatul Copiilor din Pitești;
• 17.00 – 18.00: Spectacol oferit de Comunitatea Elenă din Pitești.
Sâmbătă, 16 aprilie:
• 11.00-13.00: Spectacol oferit de Centrul Cultural Pitești;
• 19.00-20.00: Spectacol oferit de Școala Populară de Arte Pitești;
• 20.15: Sasha & Karina – micro-recital;
• 20.30 – 22.30: Spectacol extraordinar Smiley și Theo Rose, prezentator Ilinca Vandici.
Duminică, 17 aprilie:
• 11.00 – 12.00: Band-ul Filarmonicii Pitești & invitații – soliști Costinela Toma și Valentin Poienariu.
0 Comentarii