În fiecare stagiune, Filarmonica Pitești reușește să păstreze la cote ridicate interesul publicului meloman piteștean. Dovadă stă și faptul că și anul acesta, la fel ca și în anii precedenți, un grup de fani ai muzicii promovate de instituția de cultură piteșteană au venit cu o serie de propuneri pentru cea de-a opta stagiune, ce urmează să se deschidă din toamnă. 166 de persoane au semnat memoriul, ce a fost înaintat primarului Tudor Pendiuc și managerului Filarmonicii Pitești, Jean Dumitrașcu. Dintre propunerile făcute în cuprinsul memoriului enumerăm: întreprinderea demersurilor legale pentru preluarea în administrare a Casei Sindicatelor și amenajarea corespunzătoare a sălii de spectacole a acesteia; eficientizarea, îndeosebi calitativă, a activității orchestrei, selectarea mai echilibrată valoric a invitaților dirijori și soliști, organizarea de concerte și în alte localități din județ sau din țară, pentru afirmarea constantă, creșterea performanței artistice și sporirea notorietății; invitarea altor orchestre simfonice importante care să concerteze la Pitești, organizarea de festivaluri și masterclass-uri, de concerte de jazz și folk. A.G.
Pictorul piteștean Sorin Dumitrescu Mihăești a expus în Salina Ocnele Mari
Societatea Națională a Sării S.A – Sucursala Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea, în parteneriat cu...



0 Comentarii