# Asasinii codrului îşi ucid cu sfidare şi trufie prietenul şi fratele mai mare. Secole de-a rândul, poporul român a trăit în umbra codrului. Care l-a ocrotit, l-a adăpostit, i-a dat loc de casă, lemn de stâlpi și grinzi, căldură în vatră, aer curat de respirat, zmeură, mure și alte fructe de pădure, iarbă și fân pentru vite, apă limpede de izvor, cântece de păsări, stelele de pe cer, protecție în calea furtunilor și a năvălirilor străine.
A vorbi azi despre trecut pare ceva desuet. Când din vocabularul curent dispar cuvinte scumpe și sfinte altădată, ca patriotism, eroism, onoare națională, spirit de sacrificiu, mai așteptăm și alte semnale? Lumea de atunci, toată un cimitir. Ruină în junglă. Am uitat că a existat. Ne-am descotorosit de memoria ancestrală. Generație spontanee. Am apărut în vântul schimbărilor. Ne naștem și renaștem în altă lume. Altă lume, alte interese, alte mentalități, altă morală, alte conflicte, alte pasiuni, alte porniri, alte cărări…
La loc de frunte pe lista victimelor, pădurile… Destul cu sălbăticia codrului, decretează acei dintre noi care au ajuns să facă legile. E timpul să ieșim din tenebrele lui. Am trăit destul laolaltă cu urșii, cu lupii, cu jderii, cu mistreții, cu viezurii. Doborâți codrii! Faceți log civilizației! Rușine spațiului mioritic. Jenați-vă că sunteți urmașii acelor primitivi care purtau sarici și opinci, căciuli țuguiate și chimire. Care n-au fost în stare să cucerească pământuri străine, să întemeieze colonii pe alte continente, să care aur și sclavi în calele navelor. Care nu știau altceva decât să-și apere nevoie și sărăcia…
Norocul nostru cu tranziția. Care ne scoate din barbarie. De-ajuns cu cântecele de cuci, de mierle, de presure, de cinteze, de pitulici, de cocoși de munte. Să cânte drujbele! Să duduie motoarele de tractoare, de buldozere, de gatere. Să plutească trâmbițele de fum cu miros de motorină… Sahară montană. Deșert fără dune de nisp. Buturugile sub lună – căpățăni de dobitoace căzute în pustie…
Codrul. Loc de geneză al unui neam. În poienele lui s-au întemeiat primele familii, s-au ridicat întâile case, s-au însăilat primele sate, s-au încropit întâile comunități; obștile, plaiurile, județele, voievodatele…
Moartea codrilor. Condamnare oficială. Defrișări masive. Cu lege, pe deasupra ei, pe dedesubt. Lege și fărădelege…
În timpul campaniilor electorale și dezbaterilor parlamentare, convoaie nesfârșite de camioane încărcate cu bușteni, pe drumuri lăturalnice și pe șosele, pe sub ferestrele primăriilor, pe sub nasul autorităților, pe sub genele polițiștilor. De un sfert de secol, se cară și se tot cară bușteni și cherestea peste hotare.
Ne civilizăm. Argumente mai vechi și de ultimă oră. Chiar în aceste zile, a apărut o nouă inițiativă în parlament, susținută și de deputații argeșeni, care cere aranjarea codului silvic în așa fel încât să se accelereze defrișarea pădurilor care au mai rămas.
Ne modernizăm. Dezrădăcinăm copacii seculari și lăstarii. Să facem loc civilizației de betoane. Vile, castele, hoteluri, restaurante, terase, piscine, terenuri de golf, parcări, platforme pentru elicoptere, fântâni arteziene, bazine ornamentale, dale, pavele, băi cu jacuzzi, amorași de ipsos, muzică amplificată electronic, marmură și plastic, plaje cu nisip de import, pârtii cu zăpadă artificială, sexi-baruri, masaj erotic, aer condiționat, instalații de bronzat, păsări exotice în colivii, animale dresate de apartament și de promenadă, dansatoare la prăjină, hingheri, agenți sub acoperire…
Au fost odată niște codri. Seculari. Poate de pe vremea dacilor. „Foaie verde de stejar, foaie verde de arțar, foaie verde de tufan…” Dumnezeule, niciun cântec al românilor nu începea fără foaie verde. În vremurile acelea, mai curgea și o picătură de clorofilă în venele noastre. În nervurile copacilor, o picătură de sânge. Frați de cruce.
Țara pădurilor. Pădurea nebună a Deliormanului, Codrul Vlăsiei, Codrul Cosminului, Codrii Bucovinei, Codrii din Țara Loviștei, din Munții Făgărașului. Din Munții Almașului. Din Munții Măcinului. Din Maramureș. Din Apuseni. Transilvania, țara de dincolo de păduri. Zăvoaiele Ageșului, Lotrului, Oltului, Mureșului, Ialomiței, Siretului, Prutului, Cernei. Alte vremuri. Altă viață.
Liniște! Lucrează domnii parlamentari! În dezbateri, pe comisii, în plen… Proiecte esențiale. Discursuri patetice, întocmite de consilieri fideli. Prin zidurile groase ale Casei Poporului, nu se aude cum curge la vale pământul țării…
În stratul de humus de sub coroanele copacilor, din licheni, din mușchi, din ierburi, din frunze căzute, din rădăcini împletite, se acumula apa de ploi și de zăpezi, de unde se scurgea pe îndelete… Pe vatra copacilor defrișați, este spălat ca oglinda bazaltul, granitul, calcarul. Târât este și stratul vegetal de pe dealuri și din câmpie…
Torenți, puhoaie, avalanșe, gospodării, grădini, case, sate, cartiere inundate, animale înecate, oameni pe acoperișuri, prin copaci, chiar luați de valuri, grindină, gândaci, țânțari, căpușe, invazie de insecte, fân putrezit în pajiști, zile apocaliptice…
Dezbateri în parlament pentru schimbarea codului silvic. Deputați cu interese în afaceri lucrează pentru o lege care să permită și mai mult defrișările.
Codrul, frate cu românul… Fratele trădat! Fratele vândut! Fratele condamnat fără drept de apel!
Greu ne va fi blestemul! Grea povara…
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii