Printre cele 150 de muzee înscrise, la nivel naţional din 25 de judeţe plus Bucureşti, pe lista instituţiilor de profil ce vor participa sâmbătă, 17 mai, la evenimentul internaţional Noaptea Muzeelor, se numără şi Muzeul Judeţean Argeş, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti şi Muzeul Municipal Câmpulung.
La Muzeul Judeţean Argeş vor putea fi vizitate, gratuit, între orele 19.00-24.00, secţiile Ştiinţele Naturii, Istorie, Numismatică, Artă Naivă, Flori de Mină, Muzeul Sportului Argeşean şi Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”. Tot în programul oferit de Muzeul Judeţean vor mai fi organizate şi câteva ateliere pentru copii, ce vor fi deschise între orele 19.00-21.00, şi anume Atelierul Fundaţia Montessori – confecţionare căsuţe şi două ateliere de creaţie, dintre care unul pentru păpuşi pe degete.
Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti îşi deschide, gratuit, porţile pe parcusul întregii zile, şi anume între orele 9.00 şi 24.00, cu specificaţia că secţia în aer liber va putea fi vizitată până la ora 21.00. Ghidajul va fi făcut de liceeni, iar programul va conţine numeroase spectacole oferite de copii, atât pe scena amenajată în parcul muzeului, cât şi prin reconstituirea unei lecţii de şcoală veche şi prin organizarea unui atelier de ţesături. Totodată, la ora 20.00 va fi susţinut un concert oferit de Corala Ars Nova.
De asemenea, cu ocazia Nopţii Muzeelor, vor putea fi vizitate şi mai multe secţii ale Muzeului Municipal Câmpulung, şi anume Secţia de Istorie – între orele 20.00-03.00, Secţia de Etnografie şi Artă Populară, Casa Memorială George Topârceanu de la Nămăieşti – între orele 17.00-02.00 şi Mausoleul Mateiaş tot între orele 17.00-02.00.
Ionuţ BURCEA




0 Comentarii