Web Analytics
scris joi, 01.05.2014

Eurodeputata Corina Creţu: „PSD Argeş este un pilon al victoriilor noastre”

În cadrul vizitei sale la Piteşti, eurodeputata Corina Creţu, numărul unu pe lista USD la europarlamentare, a fost întrebată dacă social-democraţii de la centru intenţionează să răsplătească în vreun fel organizaţia PSD Argeş, care se preconizează că va obţine rezultate notabile la europarlamentare şi Consiliul Judeţean. Cu mult tact, Corina Creţu a afirmat că PSD se bazează pe filiala argeşeană, dar nu consideră acest lucru un motiv de răsplată. „Bineînţeles că întotdeauna ne-am bazat ca partid pe organizaţia din Argeş. Este un pilon al victoriilor noastre pe care le-am avut în ultimii ani. Dar, sunt sigură că cei care se bat pentru victoria PSD în alegeri o fac din convingere şi nu neapărat pentru o răsplată. Cred că nu se simte nimeni din Argeş nedreptăţit în vreun fel sau altul. Bineînţeles că în minţile şi inimile noastre ştim că Argeşul a adus întotdeauna printre cele mai multe voturi pentru partidul nostru”, a declarat Corina Creţu.
Ionuţ BURCEA

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită