Mișcarea corală românească a reprezentat dintotdeauna o parte importantă a culturii naționale, ea reprezentând una dintre formele definitorii nu numai ale identității culturale, ci chiar ale ființei acestei nații. Sorgintea tradiției corale naționale își are seva în cultura bizantină, puterea fiindu-i întreținută prin biserica ortodoxă care, prin rit, preamărește dominația vocii umane, instrumentul perfect creat de Dumnezeu. Mărturii despre începuturile mișcării pe aceste plaiuri apar la sfârșit de sec. al XIV-lea, care vorbesc de o formă de cultură populară care, în continua ei rafinare, dobândește pe la începutul sec. al XX-lea și dimensiunea culturii ”culte”, menținându-și această identitate duală, populară și cultă, deopotrivă de valoroase, vreme de peste un veac, adăugându-și trăsături proprii naționale în forme artistice de un rafinament unic.
Tradiția corală națională s-a întărit an cu an, chiar în pofida vremurilor de după cel de Al Doilea Război Mondial, când, prin venirea la putere a comuniștilor atei, părea că soarta îi este din ce în ce mai potrivnică; ideologii comunismului au ținut să folosească în avantaj propriu puterea acestei tradiții, încercând să scoată mișcarea corală de sub influența bisericii, căreia îi aparținea funciar. Rezultatul a fost însă unul cum nu se putea mai bun, dar exact cum nu și l-au dorit ideologii culturii comuniste, dând naștere – prin efect de bumerang – unei largi deschideri spre mișcarea de amatori și a realizării de capodopere în planul creației culte.
Din păcate, ceea ce nu le-a ”ieșit” ideologilor comuniști au reușit să facă diriguitorii culturii ultimilor 30 de ani din țara noastră, aducând la extincție una dintre cele mai nobile arte ale culturii naționale, arta corală. O dispariție al cărui proces a început din cel mai ardent focar, școlile; mișcarea corală reprezenta o dominantă a vieții școlare, a procesului instructiv-educativ la toate nivelurile, primar, gimnazial și liceal, devenind parte a tradiției naționale, corurile școlare reprezentând adevărate embleme ale instituțiilor prin care acestea își scriau propria istorie și le dădeau recunoaștere. Din nefericire, disoluția în care a intrat disciplina Educației muzicale și, în general, Educația artistică în învățământul de azi a anulat aproape definitiv orice posibilitate de a conduce interesul copiilor spre muzică și, cu atât mai mult, de a menține continuitatea tradiției mișcării corale.
Și când ești martorul unei asemenea dezagregări dramatice, nu se poate ca gândul să nu se îndrepte către toți acei muzicieni-ctitori care au clădit an de an acest edificiu măreț și au făcut să se trezească fiorul nativ al muzicii de cor în inima iubitorilor muzicii și să le exprimi cu adânc respect numele și marea admirație pe care le-o purtăm pentru profesionalismul și pasiunea lor de-o viață cu care s-au zidit în această tradiție, consolidând-o.
Când vorbim despre tradiția corală, vom afla că spațiul argeșean este unul binecuvântat cu oameni care au iubit și s-au dedicat acestui înalt crez. Există o constelație de oameni de o nobilă valoare morală și profesională, care cuprinde pe marele muzician Constantin Albu, prieten al lui George Enescu, violoncelist care a cântat sub bagheta lui Pietro Mascagni și primul creator de coruri pe cuprinsul județului și mai ales de formații corale bisericești; respectatul profesor Tache Sâmbotin este o efigie a învățământului muzical piteștean, apoi compozitorul și dirijorul de coruri Emil Lerescu, iar din perioada 1975-1995 nu poate lipsi marele om de muzică Emanoil Popescu, fondatorul și conducătorul Coralei bărbătești ”D.G. Kiriac”, cel mai reprezentativ ansamblu coral cu recunoaștere națională și nu numai, care a menținut pe cel mai înalt firmament cultura argeșenă timp de peste două decenii. Personalitățile amintite mai sus, pe lângă importanța pe care o au pentru cultura argeșeană, reprezintă și repere istorice ale unor perioade din istoria de peste un veac a tradiției corale locale; din această pleiadă mai fac parte și alți muzicieni prin a căror contribuție mișcarea artistică de masă a fost permanent alimentată cu iubitori de muzică, a avut continuitate și a căpătat calitate, an de an.
Un asemenea muzician reprezentativ pentru cultura argeșeană este profesorul Moise Mitulescu, un muzician a cărui contribuție majoră în cultura argeșeană rezidă atât în valoarea practică a activității sale de conducător de coruri, cât și din cea teoretică, cea desfășurată în plan jurnalistic sau cea de creator de lucrări muzicale de gen.
Maestrul Moise Mitulescu, aflat azi la o vârstă de aleasă senectute, trăiește cu mâhnire dispariția care amenință tradiția corală, căreia i-a închinat aproape 7 decenii de activitate, cu durerea unei înfrângeri personale, a năruirii unei construcții proprii, clădită cu dragoste și sacrificii.
S-a născut la 4 februarie 1932, într-o familie în care tatăl era preot, iubind dintr-un început, în modul cel mai natural, cântul vocal, expresie a vieții bucolice în care trăia întreaga familie, pe colinele Domneștilor dintre Curtea de Argeș și Câmpulung.
Și-a păstrat întreaga viață o fizionomie uscățivă, în perfectă armonie cu constituția sa, mai degrabă longilină, care, în ansamblu, dau imaginea unui om de o vivacitate deosebită, în continuă acțiune, gata să se apuce de lucru imediat ce a terminat un altul. Această sete de activitate și-a păstrat-o în cursul vieții, fiindu-i motorul care l-a susținut în a se manifesta pe mai multe planuri deodată, încât lăsa impresia că are darul ubicuității!
A urmat cursurile Conservatorului ”Ciprian Porumbescu” din București, Facultatea de Compoziție – Muzicologie, având profesori din generația marilor magiștri, precum Victor Giuleanu, Dragoș Alexandrescu, Myriam Marbé sau Florica Comișel. A crescut și s-a dezvoltat ca muzician în cultul valorilor pe care le reprezentau marii ctitori al muzicii corale românești pentru care izvorul creației lor au fost folclorul și ethosul românesc, Gavril Musiciescu, Gheorghe Cucu, D.G. Kiriac, Mihail Jora sau Alexandru Pașcanu.
După venirea în Pitești, la scurt timp de la terminarea studiilor universitare și-a început activitatea didactică la Școala de Muzică și Arte Plastice, ca profesor de teorie și solfegii, ansamblu coral și dirijor al corului școlii. A fost director al școlii, în mai multe mandate înainte de decembrie ’89, dar și după, între 1990 și 1994, având o contribuție importantă în obținerea aprobărilor locale și centrale de transformare a Școlii de Muzică și Arte Plastice în Liceul de Artă care să poarte numele lui Dinu Lipatti, ca semn al prețuirii pe care piteștenii o poartă marelui pianist care își construise în anii ‘50 o vilă în satul Fundățeanca, din apropierea Piteștiului, pe care marele muzician și-o dorea oaza sa de liniște ori de câte ori ar fi revenit în țară.
Citește și Nordul judeţului – „comoara turismului argeşean” (XII)
Istoria de jumătate de veac a Liceului de Artă ”Dinu Lipatti” din Pitești face obiectul unei unice și valoroase monografii ce poartă titlul ”Opus 50”, apărută la Editura Tiparg, în 2007, care îl are ca autor pe prof. Moise Mitulescu.
Activitatea sa didactică a fost completată, după anul 1990, și cu cea de lector universitar la Colegiul Universitar Pedagogic din Câmpulung al Universității ”Spiru Haret”, realizând, în această calitate, ”Cursurile de solfegii” – în două volume, apărute la Editura Fundației ”România de mâine”, în 1997 și 1998.
Fire activă și plină de inițiativă, prof. Moise Mitulescu începe, din prima tinerețe, derularea unei prodigioase activități multilaterale în domeniul muzicii, atât teoretice, cât și practice.
Se face cunoscut ca autor de studii folclorice, compozitor, culegător de creații folclorice argeșene, reunite în volumele de cântece și coruri, dintre care amintim: „Din cuburi colorate” (1976), ”Românie, la chemarea ta!” (1980), ”Lerui, ler” (2005) sau ”Cântând iubirea” (2012). Remarcabile sunt volumele de culegeri de folclor, realizate ca autor sau coordonator, ”Floarea albă din cunună” (1982) – folclor muzical din județul Argeș, culegerea ”Voioasă mi-e inima” (1964) și cele 76 de colinde și obiceiuri de iarnă din zona Argeș-Muscel. Adăugăm studiul etno-muzical care cuprinde 50 de doine și cântece bătrânești realizat, împreună cu portretul apreciatei interprete de muzică populară Vochița Stoian, precum și volumul de biografii a 11 interpreți – fluierași din zona comunei Arefu, reunite sub titlul ”Virtuozi ai fluierului – interpreți din zona Argeș-Muscel”.
Citește și Nordul judeţului – „comoara turismului argeşean” (XI)
Activitatea teoretică muzicală este întregită de cea de compoziție, care excelează prin creația de lucrări corale, precum ”La stână”, ”În muscele cu flori”, ”Am rămas nemuritori”, ”Țară, pământ de dor” (”Dac-aș fi codru în lume”) – amintite fiind cele premiate în mai multe rânduri la diverse concursuri naționale, dar și ”Rod bogat”, ”Foaie verde și-o sipică”, ”Fata argeșeană”, ”Foaie verde magheran” și ”Dorule de pe muscele”, creații străbătute de filonul folcloric și etno-muzical autentic argeșean, ce le înscrie în tezaurul atât de prețios al muzicii corale culte.
A compus și lucrări de muzică instrumentală, precum suitele pentru orchestră de coarde ”Pe-al copilăriei plai” și ”Carnavalul copiilor” – lucrări premiate la concursurile naționale din 1983 și 1985 – și muzică pentru scenarii TV la spectacole de copii.
Șapte decenii de activitate corală neîntreruptă
Adevărata dimensiune a pasiunii maestrului Moise Mitulescu pentru muzică o dă, fără îndoială, activitatea sa de dirijor de coruri, începută în 1949 – când a dirijat pentru prima dată Corul mixt al elevilor liceeni din Câmpulung – și care a continuat vreme de aproape 7 decenii. În întreaga sa activitate a condus 24 de ansambluri vocale din Zărnești-Brașov, Câmpulung, dar și din mari comune argeșene, Colibași, Leordeni sau Bogați; 15 dintre aceste coruri erau ale instituțiilor din municipiul Pitești. A fondat și dirijat coruri de toate structurile și dimensiunile: mixte – pe mai multe voci, coruri de voce – bărbătești sau feminine, școlare sau de copii, grupuri corale, multe dintre ele fiind pregătite, în paralel, în aceeași perioadă de timp. De-a lungul întregii sale activități a fost condus de dorința înaripată de a atrage spre muzică amatori din cele mai neașteptate locuri ale județului, alcătuind formații corale în funcție de bazinul de interpreți pe care îl avea la dispoziție.
A compus cântecul ”Hai, FC Argeș!”, la câștigarea titlului de campioană din 1972
A condus coruri de mari dimensiuni, precum Corul Sindicatului din Învățământ – Pitești (timp de 11 ani), Corala ”Negru Vodă” (timp de 20 de ani) și Corul mixt al Uzinei ARO din Câmpulung, precum și Corul mixt al Combinatului de Articole Tehnice Cauciuc – CATC Pitești și al Combinatului Petrochimic Pitești. A efectuat turnee în Republica Federală a Germaniei, în 1983, cu Corul mixt al comunei Leordeni, și în Olanda și Bulgaria, cu Grupul coral ”Pădureanca” din comuna Bogați. A avut participări la multe ediții ale diverselor festivaluri naționale care au avut loc la Ploiești, cu Grupul coral de femei al Sindicatului Sanitar din Câmpulung, iar la Lugoj și Suceava, cu Corul mixt CATC. A fost fondator și dirijor, între anii 1964-1991, al Corului mixt al Liceului de Muzică și Arte Plastice din Pitești, cu care a obținut Premiul al II-lea la Olimpiadă – faza națională, desfășurată la Craiova, ediția 1972-1973.
Viața sa de profesor, ca și cea de director de școală de muzică și-a trăit-o sub crezul că niciun elev nu trebuie să rămână în afara mișcării corale, crez pe care l-a înțeles prin valențele sale practice, atât ca un factor educativ prioritar în formarea personalității elevului, al dezvoltării interesului și plăcerii de a cunoaște muzica, dar și ca generator al unei ”mase” de practicanți ai muzicii corale, alcătuite din adulții deveniți din elevii de odinioară, care vor duce această tradiție mai departe.
Din această viziune, sub conducerea sa artistică au ființat numeroase alte ansambluri corale, precum Corul elevilor din Zărnești, Corurile Școlilor nr. 3 și nr. 5 Pitești (1957-1961), Corul de cameră ”Argessi” al Școlii Populare de Artă din Pitești (1984-1990), Corul mixt ”Animato” al Universității ”Spiru Haret” –Câmpulung (1994-2004), Corul mixt al Școlii Medii nr. 2 (actualul Liceu ”Zinca Golescu”) (1961-1964) și Corul mixt de cameră ”Serenada” al cadrelor didactice din Școala Medie de Muzică și Arte Plastice Pitești (1984-1990).
Voința ce îl caracterizează pe maestrul Mitulescu de a fi permanent înconjurat de muzică, de a o căuta prin toate ”cotloanele” și de a face ca oameni fără nicio pregătire muzicală să se apropie de muzică și să cânte vorbește mai mult decât de pasiune, probează o ”dependență” de muzică, în cea mai frumoasă accepție care înalță acest muzician la cele mai înalte cote de respect. Timp de patru decenii, mișcarea corală amatoare și profesionistă argeșeană a trăit și a întreținut bucuria muzicii pentru mii, poate zeci de mii de oameni, interpreți și spectatori, cărora le-au fost dezvăluite frumusețile acesteia.
Citește și Disperare şi furie / Legea… urşilor domneşte de cinci ani în Rucăr
Travaliul său este cu atât mai lăudabil cu cât în mișcarea de amatori, în lipsa unei instituții sub a cărei egidă ar trebui să se afle, dirijorul trebuie să se ocupe și de rezolvarea mai multor activități non-artistice, istovitoare și consumatoare de timp, nevăzute la prima vedere, dar necesare punerii unui spectacol în scenă, pornind de la recrutare de interpreți, alcătuire de programe artistice acordate cu structura corului, procurare și copieri de partituri, zeci de repetiții în care de cele mai multe ori iei munca de la capăt și multe, multe altele, fără de care toată această extremă dorință pe care o trăiesc coriștii, aceea de a împărtăși rezultatul muncii lor cu spectatorii care îi urmăresc, nu ar putea fi împlinită. Maestrul Mitulescu are acest rar har de a ști să ”contamineze” coristul cu bucuria și dragostea cu care trebuie trăită muzica.
A fost și continuă să fie un ”om al orașului”, conectat la tot ce se întâmplă în viața urbei și îi place să popularizeze, să educe estetic, prin publicistică, prin zeci și sute de cronici și articole, fenomenele artistice de interes, dar este, în aceeași măsură, și un urmăritor fervent al multor evenimente muzicale ce se derulează în capitală, pe care le vizionează la fața locului.
Ca o pată de culoare, menționăm că maestrul este autorul cântecului ”Hai, FC Argeș”, pe versuri de Tudor Diaconu, adoptat – în urma adjudecării concursului organizat în acel scop – ca imn al echipei de fotbal, după câștigarea campionatului de către aceasta în anul 1972, care a fost cântat pe stadionul din Trivale la meciul de deschidere a următoarei ediții de campionat.
Și astăzi, la nobila sa vârstă duce o viață civică activă ca președinte al Societății Profesorilor de Muzică și Desen din România, președinte al Cenaclului Muzicienilor Argeșeni ”George Stephănescu”, membru fondator al Asociației Folcloriștilor Argeșeni ”Constantin Rădulescu-Codin”.
Citește și O istorie a cinematografelor din Piteşti
Ca recunoaștere a meritelor sale dovedite în domeniul culturii argeșene, este inclus în catalogul ”Fiii Argeșului”, în ”Dicționarul de Personalități”, vol. V, editat de Consiliul Județean Argeș și în Dicționarul ”Memoria muzicală argeșeană și musceleană”, autor Lucreția Picui, 2018, menționări pe care le considerăm, cu umila noastră părere, semne firave de apreciere în fața realei sale valori și a apartenenței la pleiada marilor oameni argeșeni care au pus piatră peste piatră pentru a adăuga acestui spațiu și dimensiunea culturală, care i-a lipsit atâtea zeci de ani.
Exemplul de viață pusă în slujba muzicii al maestrului Moise Mitulescu și obstinația probată în cele aproape 9 decenii de viață întru înnobilarea propriei dimensiuni spirituale și a celor cu care s-a înconjurat, a cultivării dragostei pentru frumos, pentru artă trebuie să devină un reper între valorile care ne lipsesc astăzi, venerat și adus în conștiința publică și, mai ales, a elevilor și tinerilor în formare; niciodată nu este prea mult a aduce, cu orice ocazie care se ivește, tributul nostru de recunoștință celor care au scris istoria și cultura acestor locuri.
Respectarea tradiției și a celor care au pavat acest drum este un semn de sănătate a neamului, care va întreține speranța perenității și identității acestuia.
Andrei Iliescu,
Dirijorul Orchestrei ”Petru Ghenghea”
Citește și Povestea fascinantă a jurnalistului şi poetului muscelean care a făcut arest pentru că a citit
0 Comentarii