Web Analytics

articol scris joi, 07 octombrie 2021

Tragedia de la Constanţa se poate întâmpla oricând şi la Piteşti

Știți cum spune românul: râdem, glumim, până o pățim! Că niciodată nu ne-a lipsit autoironia, mai ales acum, când avem un președinte care arată cu degetul un stat eșuat al cărui șef e chiar el. Să nu ne facem iluzii, tragedia de la Constanța se poate întâmpla oricând și la Pitești. Spitalul Județean Argeș e la fel de suprasolicitat ca și secția de infecțioase din orașul de la malul mării. E doar un noroc faptul că încă nu avem o tragedie în oglindă. Și la noi, instalațiile de oxigen sunt suprasolicitate, personalul e cu nervii pe bigudiuri, iar pacienții din ATI – cu un picior spre morgă. Ba, județul Argeș e încă privilegiat din punct de vedere al infrastructurii pe patologia Covid, de când s-a redeschis și Secția Terapie Intensivă de la Mioveni.

Iar la problemele de infrastructură se adaugă și cele de mediocrație și orgoliocrație, multiplicate la cub. Și asta fiindcă Spitalul Județean e un fel de Albanie a sistemului sanitar argeșean. Unele secții au rămas pe structură feudalo-comunistă, cu vreun Enver Hodja șef de secție, în vreme ce prin altele bate timid un aer de reorganizare și modernitate. Însă diferențele sunt izbitoare! Te cutremuri când vezi gândacii cum fac graffiti pe faianța toaletelor sau infirmierele scanându-ți buzunarele înainte să-ți schimbe cearșaful. Sau, dimpotrivă, ți se umezesc ochii a speranță când totuși mai întâlnești vreun medic cu empatie și știință de carte. Ca să fac o glumă macabră, însă frecvent auzită, ieși mai ieftin dacă mori decât dacă ajungi internat în Spitalul Județean Argeș.

Citește și Medicul de terapie intensivă de la Mioveni, infectat cu Covid. Daniel Terheci: ”Am simțit o răceală, am simțit că nu mai sunt eu”

Nu mai departe de anul trecut, a fost incidentul cu tir-ul ATI, parcat cu multă morgă și pompă la inaugurare, în curtea spitalului. Și, deși spitalul din TIR era galactic ca dotări, performanțe și generație, ”albanezii„ de la mentenanța Spitalului Județean s-au încurcat în setările de reglare a temperaturii până l-au stricat. Și, uite așa, au dârdâit bieții pacienți în TIR, la temperaturi de 17-18 grade noaptea, încât nici n-au mai știut aparținătorii, care și-au luat părinții cu trei rânduri de saci de plastic pe ei, dacă au murit de frig sau de Covid. Nu vreau să răsucesc niciun cuțit în rana nimănui, care e, de fapt, rana noastră ca societate. Dar lucrurile sunt departe de a fi în regulă la Spitalul Județean.

Am dat un exemplu, însă ele pot fi mai multe. Pe de o parte, sunt probleme sistemice la nivel general, pe de alta, sunt probleme punctuale de management, dar și de mentalitate. Fiindcă e mult mai comod să urci pacientul în salvare și să-l trimiți la București decât să-ți bați capul cu salvarea lui aici, în Argeș. Știu multe persoane ale căror rude diagnosticate cu Covid au murit cu zile în Spitalul Județean.
Repet ce am spus și la început: să nu mire pe nimeni dacă tragedia de la Constanța se va repeta, la un moment dat, și la Pitești! Din fix motivele enumerate mai sus.

Citește și Dr. Mircea Stoian, invitaţie pentru sceptici: „Pe cei care nu cred în vaccin şi în virus îi invit să vadă Secţia ATI de la Mioveni”

Citește și A trecut un an şi jumătate de la cazul copilului mort la Clinica „Teddy Care” din Piteşti / Prim-procurorul Nicolae Argeşanu: „Avem mai multe persoane în calitate de suspecţi”

Distribuie!

0 Comentarii

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete