Web Analytics
scris joi, 09.05.2013

S-a modernizat barajul care alimentează cu apă toată Platforma industrială Mioveni

# Recepţie la o investiţie de peste 1 milion de euro la Administraţia Apelor Argeş-Vedea. Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a realizat săptămâna trecută recepția unei lucrări hidrografice de maximă importanță pentru locuitorii și mediul economic din zona Mioveni. Este vorba de obiectivul de investiții denumit „Baraj de priză Clucereasa pe Râul Târgului”, situat pe  raza  administrativă  a  comunei  Dârmănești, în  amonte  de  podul  de  pe  Drumul  Naţional  73  Piteşti-Braşov, în  imediata  apropiere  a  oraşului  Mioveni. Valoarea  lucrărilor  executate  se ridică la 4.698.292  lei,  fără  TVA, iar ele au fost realizate de către o asociere de firme, formată din trei dintre cele mai puternice societăți de profil din județ, vorbind aici de SC Coniz Romarg (lidera asocierii, condusă de managerul Gheorghe Griguță), SC Cornea Ind Construct Câmpulung (manager Gheorghe Cornea) și SC Argif SA (manager Veron Ionescu). Pusă în funcțiune în anul 1968, având ca scop principal alimentarea cu apă brută a SC Automobile Dacia și ICN Mioveni, amenajarea hidrotehnică avea o nevoie urgentă de refacere. Și asta date fiind degradările survenite în timp datorită tranzitării unor volume mari de apă în perioadele de viitură, care au condus la degradarea stratului de beton de uzură, deteriorarea pieselor înglobate și apariția unor zone de eroziune a malurilor.

Un eventual accident la baraj, ar fi calamitat toată zona Mioveni

Efectele sociale și economice realizate în urma acestei investiții sunt de mare importanță. Situaţia  existentă  la  începerea  execuţiei  lucrărilor  era  total  necorespunzătoare  din  punctul  de  vedere  al  normelor  în  vigoare  privind  protecţia  mediului  şi  al  siguranţei  marilor  baraje. Intervențiile făcute  au  fost  deci absolut  necesare  pentru  asigurarea  şi  optimizarea  exploatării  în  condiţiile  actuale  şi  asigurării  principalelor  folosinţe  ale  acumulării. Trebuie spus că în situaţia  unui  accident  la  baraj  determinat  de  insuficienta  siguranţă  structurală, vieţile  locuitorilor  şi  animalelor  puteau  fi  amenințate,  iar  gospodăriile  şi  celelalte  obiective  social-economice  din  zonă  puteau  fi  distruse  în  mare  măsură. De asemenea, un  accident  nefericit  putea  duce  la  blocarea  alimentării  cu  apă  a  întregului oraș Mioveni, cu tot cu SC Automobile Dacia Renault și Institutul de Cercetări Nucleare, lucru  cu consecințe sociale și economice nefaste. Refacerea barajului de priză elimină toate aceste riscuri și are efecte directe privind asigurarea siguranței populației din zonă, evitarea pierderilor economice și a distrugerilor de proprietăți (unităţi  economice  aflate imediat  în aval  de  baraj, terenuri, gospodării, animale) și a infrastructurii protejate. Mai trebuie spus că realizarea tuturor  lucrărilor  prevăzute  în  proiect  au  dus  la asigurarea  debitelor  necesare pentru  alimentarea  cu  apă  a Mioveniului, uzinei  Dacia Renault și ICN, reducerea  pericolului  de  inundare  în  aval și creşterea  siguranţei  lucrărilor  de  regularizare  executate. Un  alt  impact  pozitiv  îl  constituie  și crearea  de  locuri  de  muncă  pentru  populaţia  din  zonele  învecinate  precum  şi  facilităţile asigurate acestora  după  finalizarea  lucrărilor.
M. BĂDESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită