# Exemplu de succes în alocarea finanţelor europene. Echipa condusă de Liviu Mușat a contractat aproape în totalitate fondurile alocate regiunii pe Programul Operațional Regional. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, acum, la fine de an, a organizat un eveniment de informare dedicat reprezentanţilor mass-media din regiunea noastră. Evenimentul a avut loc la sediul central al ADR Sud Muntenia din municipiul Călăraşi, scopul fiind acela de a promova rezultatele implementării Regio – Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 în Muntenia de Sud. Cu această ocazie, reprezentanţii Agenţiei au furnizat informaţii utile despre derularea programului, dar şi exemple de succes privind implementarea proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile Regio, multe dintre ele în județul Argeș. În ceea ce priveşte stadiul actual de implementare a Regio, până în data de 19 decembrie, la sediul ADR Sud Muntenia a fost depus un număr de 888 de proiecte, din care s-au semnat contractele de finanţare pentru 464 de cereri ce se află în prezent în implementare, cu o valoare nerambursabilă solicitată de 2.377.739.645,41 lei. Pentru regiunea noastră acest program a reprezentat o mare oportunitate în ceea ce priveşte posibilităţile de finanţare, fie că este vorba de sprijinirea mediului de afaceri, fie de valorificarea potenţialului turistic şi a patrimoniului cultural. Până în luna decembrie 2012, gradul de contractare a fondurilor alocate regiunii Sud Muntenia este de 98,40%, fiind contractate integral sau supracontractate fondurile aferente domeniilor majore de intervenție 1.1, Sub-domeniul „Centre Urbane. Totodată, s-au purtat discuţii despre stadiul procesului de programare a perioadei 2014 – 2020, şi anume actualizarea Planului de Dezvoltare Regională (PDR), a cărui primă schiţă va fi creionată până la sfârşitul acestui an, precum şi despre portofoliul de proiecte strategice cu impact regional, ce va însoţi PDR. Despre previziunile noii perioade de programare, directorul Agenţiei, Liviu Muşat, a declarat : „Suntem convinşi că rezultatele pe care le vom obţine în cadrul Regio ne vor da dreptul nouă, regiunilor, să fim unii dintre actorii importanţi ai procesului decizional pentru următorul interval de programare. Pentru a scoate la lumină potenţialul acestei regiuni, cooperarea este esenţială, fie că este vorba de cooperare între judeţe, între centru şi regiuni, fie între comunităţile cu nevoi şi agenţia noastră, în calitate de partener al acestor comunităţi”. Alina Crângeanu




0 Comentarii